Sau live blogging din interiorul capului meu în cele două zile ploioase de weekend.

În timp ce jucam nivelul 43 din Frozen și nu treceam de el (asta e pentru cunoscători) mă gândeam că n-o să trec niciodată de nivelul ăsta așa că aș face foarte bine să abandonez jocul cu totul. Vorba vine nu treceam. Că nici acum n-am trecut. Și apoi mi-am adus aminte de vreo alte douăzeci de nivele de care credeam că nu voi trece în veci și de care am trecut. Atunci când părea absolut imposibil să cobor toate elementele sau să distrug toate blocurile de gheață, mereu se întâmpla, aproape ca prin miracol (după câteva zile de chin) să apară niște mutări anume făcute ca eu să trec nivelul respectiv. Și atunci când nu putem trece singuri, cu siguranță că se oferă cineva să ne treacă nivelul (mulțumesc Andreea!) și să ieșim la liman pentru următorul nivel. Pentru că deși ne place să ne descurcăm singuri, nu e absolut nicio problemă dacă acceptăm ajutor de la cei dragi. Așadar, dacă ne dorim foarte mult să trecem la nivelul următor trebuie fie să perseverăm foarte mult (foarte mult) și să nu ne dăm bătuți, fie să cerem  ajutor.

Pentru ne-cunoscătorii pildelor mele, acest gând de weekend nu a fost despre un joc de pe telefon 🙂