Nu sunt bună la ținut lucruri secret. Și exclud evident din discuție secretele altora sau informațiile confidențiale. Pe alea pot și le țin fără efort. Probleme mai mari am cu secretele mele. De asta nu reușesc să fac surprize cu efect, mă scap în ultima clipă ca un copil lăsat prima oară fără pampers pe timpul nopții. Fie că sunt prea entuziasmată și abia aștept să dezvălui, fie mă încurc în propriile ocoliri de adevăr care m-ar fi ajutat în mod normal să țin secretul. De cele mai multe ori mă sabotez și mă dau singură de gol iar prietenii și familia mă miros de la distanță când am ceva de ascuns. Și sigur că nu vor pierde nicio ocazie să scoată de la mine informații. Pentru că și ei știu că nici nu vor apuca bine să se încălzească până ca eu să … scuip tot, chiar cu mai multe detalii decât ar fi anticipat. Deși e tortură maximă, sunt momente când reușesc să mă țin până la momentul potrivit. Și atunci e fantastic și știu c-a meritat. Dar asta nu vă imaginați că se întâmplă prea des.

***postare inspirată din surpriza pe care am vrut să i-o fac soțului meu de ziua lui dar n-am reușit și apoi i-am povestit exact ce mi-aș fi dorit să fac pentru că, așa cum îmi stă în fire, n-am putut să mă țin până data viitoare când poate mi-ar fi ieșit.

Exersez să mai schimb puțin din asta. N-aș mai fi eu cu totul dar poate că nu e rău să mai îmbunătățesc câte ceva la eul meu.