Și am încercat să mă urc undeva sus și să mă uit la lume cu tot cu mine-n ea și să găsesc o logică la legăturile umane care se crează. De toate felurile de legături care mai de care mai încâlcite. Și am reușit să observ niște lucruri pe care le știam deja dar pe care nu apucasem să le aștern pe hârtie. Și anume că științele umane merg mână în mână cu științele exacte, oricât de mult le-am separat eu în viața de elev și oricât le-am  exilat pe cele din urmă din capacitățile mele de cunoaștere. Și am ajuns la concluzia că dacă nu e chimie nu e nici fizică iar oamenii nu funcționează bine împreună dacă nu există o legătură între ei și mai presus de ei, indiferent câtă strădanie și câte eforturi ar canaliza pentru a crea o relație.

Și cu toții ne-am dorit la un moment dat (sau la mai multe momente date) să ne placă niște cinevauri anume. Și am fost foarte dezamăgiți când am văzut că n-avem loc în gândurile lor, în prietenia lor, în sentimentele lor, în timpul lor limitat pe lumea asta. Și poate că dacă ne-ar fi convins cineva de foarte tineri că în științele umane există o mare doză de exactitate, poate că ne-ar fi scutit de atâta amar și de-atâta drag și de-atâta chin să schimbăm formulele relațiilor care ne stăteau împotrivă. Sau poate că e mai bine dacă ne convingem singuri, fiecare la vremea lui, și atunci ne e mai ușor să ne lăsăm surprinși de ușurința cu care funcționează chimia și fizica, două științe pe care le-am ignorat cu mare talent și la propriu și la figurat când eram copil.

Și mi-a luat o jumate de oră, două paragrafe și multe cuvinte alăturate întortocheată și nu toate cu sens ca să spun că de fapt vreau să spun că am fi mult mai fericiți și mai împăcați cu noi înșine dacă am accepta și n-am mai încerca din răsputeri să transformăm incompatibilitatea evidentă în compatibilitate contrafăcută în toate relațiile cu care ne e dat să avem de-a face pe lumea asta (prietenie, dragoste, rudenie, colegialitate și tot ce mai vreți voi să adăugați).