Ați avut vreodată sentimentul că odată ce-ați mușcat dintr-un măr, nimic nu vă mai poate opri să dați iama în toată livada? Și că oricâte mere acre și viermănoase s-ar ascunde printre merele dulci, tot nu vă puteți opri din mâncat mere? Ați avut vreodată sentimentul că, deși sunteți niște persoane inteligente și cu capul pe umeri, orice urmă de autocontrol se scurge cu totul din organism atunci când vă doriți foarte tare să mâncați niște mere? Sigur că metafora ar merge mai degrabă cu ciocolata și mai puțin cu merele dar sunt convinsă că numai citind aceste rânduri deja ați simțit gust de măr în gură și gust de amintire dulce amăruie a momentelor în care autocontrolul vi s-a smuls din corp fără pic de anestezie.

În mod ciudat, deși n-are nicio legătură cu ce vreau să spun, brusc îmi vine să fredonez melodia Laurei Stoica ”Nu-i nimic”. Pe de altă parte, chiar așa. Nu-i nimic. Cine spune că trebuie să ne mulțumim mereu doar cu o pătrățică dintr-o ciocolată dacă ne este atât de la îndemână să o mâncăm toată? De ce să avem parte de nimic sau de o parte dacă putem foarte bine să avem tot? Și de ce să ducem mereu o viață plicticoasă în care ne mulțumim cu puțin doar pentru că e mai confortabil sau mai rău, ca nu cumva să-i deranjăm pe ceilalți.

Nu mă înțelegeți greșit, nu trebuie să întoarcem lumea cu fundul în sus ca să avem noi parte de tot. Putem să ne întoarcem propria lume cu fundul în sus ca să avem parte de anumite toturi care ne sunt la îndemână dar pe care nu le-am accesat până acum. Și, deși nu pare să aibă sens, știu sigur că în mintea voastră, celor care mă citiți, deja încep să se contureze toturi la care puteți spera și îndrăzni.

Și, în caz că vă întrebați dacă ciocolata de sus mai există sau am mâncat-o eu toată, mărturisesc faptul că am mâncat doar o parte. Dar nu pentru că mi-am impus vreo limită ci pentru că pur și simplu atât am avut nevoie. Lucru care mă duce cu gândul la un alt subiect. Nu luați tot de dragul de a avea tot și de a-l vomita metaforic mai târziu. Luați atât cât vă trebuie și dacă vă trebuie, parțialul vostru poate fi totul altcuiva la fel cum și nimicul altcuiva poate fi totul vostru. Frumusețea de a fi diferiți. De alții. Și de noi înșine cei de ieri sau de acum zece ani.

Și, serios acum, nu vă gândiți doar la dragoste când citiți postarea asta (recunoașteți, doar la dragoste v-ați gândit!). Că eu m-am gândit la multe elemente care ne compun viața (prietenie, familie, locuri de muncă, lucruri materiale și tot ce mai vreți voi). Și m-am gândit și la ciocolată ca ciocolată, dincolo de faptul că m-am folosit și de simbolistica ei. Și, în caz că nu mi-ați înjurat încă optimismul și amalgamul de fragmente motivaționale, vă provoc să vă înconjurați conștient de tot, de nimic și de câte ceva, exact cât trebuie și când îi trebuie sufletului vostru. Fiți buni cu voi înșive, parcă v-am mai zis asta, nu?

***Sunt curioasă câți dintre voi au citit involutar tort în loc de tot 😀