Seara târziu, dacă am noroc, mai prind o bucată de viaţă de după serviciu şi îngrămădesc în ea tot ce-aş vrea să fac într-o zi de post. Cu un ochi la un serial şi altul la oala de ciorbă, un ochi pe blog şi cu altul pe Facebook şi încă un ochi într-o carte pe care n-am apucat să o deschid în capul nimănui în adunătura de suflete şi umbrele înghesuite în mijlocul de transport în comun. Cu un ochi mă răsfăţ cu un cartof prăjit cu murături. Cu alt ochi pe telefon, răspunzând la câte un mesaj. Şi în tot acest timp, cu alt ochi, fac un selfie la mine-n suflet să văd dacă nu cumva a mai îmbătrânit puţin peste zi şi trebuie să mai stau de vorbă cu el să-i mai eliberez poverile şi poveştile pe care le-a strâns peste zi înainte să am timp să-l rog să-mi mai păstreze şi mie o fărâmă de bucurie ca să am la ce visa în cele care par doar cateva secunde cât stau cu ochii închişi până se face iar dimineaţă.