Am vrut să cumpăr aceşti cercei la o licitaţie în scop caritabil de la serviciu anul trecut, în preajma Crăciunului. Licitaţia a durat peste trei ore şi cerceilor nu le mai venea rândul să fie scoşi la licitaţie. Am plecat pentru că trebuia să mă întorc la birou, cu gândul că sunt doar nişte cercei, nu e mare lucru că n-am apucat să îi iau (deşi mi-i dorisem foarte mult). A doua zi, s-au scos, spre vânzare, la recepţie, lucrurile care nu apucaseră să fie vândute la licitaţie. Şi când s-a scos primul lucru din cutie, am ştiut că erau ei mei şi fuseseră ai mei încă de când îi văzusem prima oară. Nu e un lucru preţios ca valoare însă e un lucru care mie mi-e drag peste măsură. De câte ori i-am purtat am simţit că strălucesc (un pic la propriu dar mai mult la figurat) iar eu nu simt că strălucesc foarte des. Aşa că erau ca un fel de amuletă norocoasă pentru mine.

Anul acesta, tot în preajma Crăciunului, i-am pus într-un buzunar din care au dispărut pur şi simplu. Rareori sufăr atunci când se strică sau când pierd un obiect (aproape niciodată dacă stau bine să mă gândesc). Însă de data asta, când am realizat (după vreo câteva zile, din păcate) că nu-i mai am, mi-au curs câteva lacrimi adevărate. Şi i-am căutat în toate buzunarele posibile şi imposibile. M-am resemnat că i-am pierdut şi că nu-i mai am. Şi nici strălucirea n-am mai simţit-o de atunci.

Astăzi am avut ocazia să-i ţin din nou în mână, mâine îi voi purta iar la urechi. Erau în locul în care nu m-am gândit nicio clipă să-i caut şi anume în maşina de spălat. Cumva, după două săptămâni în care am spălat rufe de nici nu îmi mai aduc aminte de câte ori, au rezistat să nu se ducă pe vreo ţeavă şi au ieşit aproape la fel ca înainte (le lipseşte o pietricică dar cine mai vede asta când toate celalalte strălucesc şi pentru ea?).

Aţi intuit bine, postarea asta nu este (doar) despre cercei ci despre toate acele lucruri care se întâmplă dacă e să se întâmple indiferent cât de mult ne străduim să controlăm totul pe lumea asta, despre lucruri care ne sunt parcă mai dragi când nu mai sunt întregi, despre recunoştinţă şi apreciere, despre lucruri care nu vor să fie găsite oricât de mult le-am căuta, despre bucurii descoperite din întâmplare, despre fericiri care se întâmplă pur şi simplu, despre regăsirea strălucirii din noi.

Să aveţi un an nou cu stele care nu pier şi bucurii regăsite!