V-o mai aduceţi aminte pe Rory Gilmore când pleca zilnic de acasă cu rucsacul plin de cărţi pentru că nu ştia niciodată ce tip de carte va avea chef să citească în autobuz? Oare ştia ea că va exista o metodă mai uşoară (în ambele sensuri) să faci asta? Poate că, dacă ar mai exista acest personaj, ar fi la fel de fericit cum sunt eu astăzi de când am ajuns acasă de la serviciu şi primul lucru care m-a întâmpinat a fost coletul cu drag aşteptat. Şi înainte să fie ebook reader-ul a fost şi un pacheţel cel mai frumos ambalat şi a fost şi-un plic şi a fost o vedere şi a fost şi-o scrisoare şi, aşa cum vă aşteptaţi, au fost şi lacrimi (de-ale mele, da). Şi aş vrea să vă arăt ce scrie în scrisoare dar cumva aş vrea să fie doar a mea aşa că vă spun doar că este de bine şi de frumos şi lacrimile de emoţie sunt cele mai cu folos curse lacrimi de pe lumea asta.

Şi după ce au fost lacrimi au fost şi râsete când am deschis reader-ul fix la cartea “Jurnalul unei fete greu de mulţumit“. Şi m-am gândit că e haios că e ca şi cum aş fi eu aia deşi nu sunt chiaaaar aşa de greu de mulţumit. Poate doar uneori. Şi a fost ca şi cum reader-ul era al meu de mult mult timp pentru că era plin de cărţi pe care le-am citit, pe care vreau să le citesc, pe care chiar le citesc în acest moment (în sfârşit pot să citesc şi eu calumea 50 Shades of Grey în metrou fără să trebuiască să-mi iau un mic troler după mine să car cărţile) şi cărţi despre care acum aflu care par atât de genul meu încât toate aceste coincidenţe mi se par prea frumoase să fie întâmplătoare.

Cred că am mai zis eu cândva într-o postare că-mi plac cărţile mai vechi şi nu cele noi cu pagina de un alb imaculat şi lucioase. Îmi plac cărţile uşor uzate, să simt că au fost trecut şi prin alte mâini şi alte minţi şi alte suflete. Îţi jur, Raluca, readerul tău meu are un iz uşor de carte de anticariat. Şi niciun alt reader nou nouţ cumpărat azi din magazin nu mi-ar fi adus atâta încântare.

Cu o jumătate de ochi în laptop la postare şi cu un ochi şi jumătate în cartea mea nouă, mai spun o dată ce-am vrut de fapt să exprim în toate cuvintele de mai sus: mulţumesc!