Shameless US este un serial la care mă uit de puţin timp. Am terminat recent primele trei sezoane şi l-am început aseară pe al patrulea şi, deşi de pe la sezonul doi a început să mă enerveze anumite faze de am zis că renunţ, ajung cumva să mai văd măcar un episod să văd ce se mai întâmplă. Şi brusc am realizat ieri de ce mă întorc iar şi iar la acest serial. Mă întorc pentru că, într-un fel sau altul, toate lucrurile groaznice care li se întâmplă personajelor sau pe care personajele şi le fac cu mâna lor,  ajung să aibă un final fericit (sau măcar temporar fericit). Şi oricât de absurde ar fi unele experienţe şi oricât de şi mai absurde ar fi rezolvările lor, există acolo speranţa că oricât de rea ar fi o situaţie, există şi o soluţie dacă eşti inventiv, dacă nu te dai bătut, dacă ai speranţă şi dacă eşti înconjat de oameni pe care-i iubeşti care te iubesc şi ei la rândul lor. Şi, deşi aseară m-am culcat cu gândul că e un serial pe care-l abandonez, azi dimineaţă m-am trezit cu chef să mă uit în continuare. Aşa că am răbdare să-mi termin temele (adică norma de azi la traducerea la care lucrez) ca să simt că merit diseară să văd în tihnă ultimul cel mai ultim episod din Parenthood şi câteva episoade din Shameless US. Să fie weekend, zic, oricum l-aţi petrece sau oricum l-aţi munci.

Later edit: ultimul ultim episod din Parenthood e săptămâna viitoare de fapt. Cea mai bun veste pe ziua de azi 🙂