Sunt filme la care te uiţi dar pe care le uiţi imediat ce s-au terminat, sunt filme la care te uiţi şi te gândeşti oare de ce-ai pierdut două ore din viaţă pentru ele, sunt filme care … merg, filme care te fac să râzi şi să uiţi pentru o clipă de grijile zilnice. Mai sunt filme care-şi lasă temporar o amprentă în mintea şi în sufletul tău. Filme din care mai tragi câte o povaţă  şi alte filme care-ţi umezesc puţin ochii de o emoţie pe care o transmit sau de o experienţă pe care ai trăit-o şi pe care o întâmplare sau o replică din film te fac să o retrăieşti şi să o simţi prezentă.

Şi mai sunt filme care te ţin cu ochii în ecran ca în transă şi cu sufletul lipit de o poveste care nu-i a ta dar care totuşi te face să-ţi curgă şiroare de lacrimi pe faţă nu doar o dată la final ci de nenumărate ori pe parcursul lui. Aşa a fost pentru mine Little boy, un film din care fiecare dintre noi poate lua o învăţătură cât de mică indiferent în ce moment al vieţii se află acum. Fie că ai nevoie de curaj să faci un lucru pe care n-ai îndrăznit până acum să-l începi, fie că ai nevoie de credinţă şi încredere în momente în care imposibilul este departe de a însemna I’m possible pentru tine, fiecare ai nevoie să treci peste o copilărie în care, dintr-un motiv sau altul, ai fost hărţuit de alţi copii (sau bullied, ca sa folosesc termenul americănesc), sau printr-o traumă care ţi-a schimbat viaţa pentru totdeauna. Sigur că n-are cum un film să pună pe picioare total ceva pentru care poate e nevoie de ani de terapie însă poate să stârnească o dorinţă de a reuşi şi de a depăşi orice ar împiedica pe cineva să facă un pas înainte.

Sunt multe momente frumoase în film, momente pline de speranţă şi de bucurie. Cred că-mi va răsuna mult timp de-acum încolo “You did it!”, poate chiar de fiecare dată când mă poticnesc de ceva, cât de mărunt ar fi el. Şi cu siguranţă îmi voi aminti mereu de scena în care “little boy” află că dacă te măsori de la gât în jos eşti mic de statură însă dacă de măsori de la bărbie înspre cer, poţi fi cât de înalt vrei tu să fii. Mai ales atunci când mă voi simţi mică mică în faţa unei greutăţi sau a unei situaţii mari.

Şi îmi voi aduce aminte cu drag şi de faptul că poţi să muţi munţii din loc dacă ai credinţă măcar cât o boabă de muştar. Şi că lucrurile se sincronizează uneori atât de perfect pe lumea asta încât ceea ce ai reuşit cu voinţă, curaj şi încredere va părea ca o magie venită de undeva de sus.

Uitaţi-vă la film cu inima deschisă şi cu siguranţă că veţi lua din el exact ce vă trebuie mai mult în momentul acela. Eu ştiu că nu e întâmplator faptul că m-am uitat la el după o discuţie frumoasă pe care am avut-o chiar ieri legată de mici suferinţe din copilărie pe care le cărăm în spate atât timp cât le dăm noi voie să ne cocoşeze în loc să le dăm jos, despre momentele în care oamenii de lângă noi uită cum arată dinţii noştri pentru că am uitat să zâmbim, despre momentele în care nu mai avem curaj şi energie să facem un lucru la care înainte ne pricepeam aşa de bine dar şi despre lucrurile care ni se întâmplă atunci când nu mai speram că se vor întâmpla, despre precauţia de a nu ne bucura prea devreme ca să nu cădem de prea sus. Filmul ăsta a venit la momentul potrivit şi-l recomand cu drag tuturor dar mai ales prietenei cu care am avut eu discuţia asta toată concentrată într-o oră.