Nu credeam în destin, în micile semne pe care ni le trimite viaţa şi care se presupune că au menirea să ne arate pe ce drum s-o apucăm. Nu credeam în poveşti cu ghicitoare, în cărţi care-ţi prezic viitorul. Credeam în simplele coincidenţe, în adevărul întâmplării.

E primul paragraf din cartea pe care am început azi s-o citesc deşi îmi propusesem să fac asta încă de weekendul trecut. Să fie o simplă coincidenţă că am amânat inconştient să o încep după ce am fost săptămâna asta la spectacolul de teatru, nu ştiu. Au cele două, cartea şi piesa, ceva în comun şi o oarecare legătură, nici asta nu ştiu. Poate mintea mea caută legături pentru că aşa e mai plină de emoţie lectura iar amintirea scenelor mai vie.

Să vă povestesc deocamdată despre piesă pentru că sunt abia la început de lectură şi, deşi deja nu-mi vine s-o las din mână, încă nu am multe lucruri de spus despre carte.

Patru personaje diferite cu patru poveşti de viaţă şi un lucru în comun: sentimentul de eşec, de inutilitate şi de căutare a sensului. În monologurile lor care se întrepătrund în anumite momente în dialog, personajele par că sunt prinse, între două staţii de tren, între un trecut şi un prezent dezamăgitor şi un posibil viitor care s-ar întâmpla dacă ar reuşi să prindă un tren care nu mai vine iar dacă vine, nu face nicio oprire şi pentru ei.

Tragic şi totodată amuzant, spectacolul nu întârzie să-l facă pe spectator să se aşeze mental pe scenă în pielea oricărui personaj şi să îşi facă propriul monolog de analiză a vieţii trăite până acum, să-l transpună într-o stare de aşteptare care-i dă răgaz să încerce să înţeleagă ce ar însemna să aleagă să prindă un ultim tren către o viaţă fericită în loc să renunţe cu ochii proptiţi într-un trecut nefavorabil.

Punctul culminant, scena sinuciderii, stârneşte fără îndoială râsetele spectatorilor şi, când se dovedeşte a fi la fel de eşuată ca viaţa trăită de cei patru, publicul rămâne să simtă singur dacă finalul ambiguu este unul fericit sau dimpotrivă.

Am dat un pic din casă, ce-i drept, postarea conţine un uşor spoiler însă, credeţi-mă, odată ce mergeţi şi-l vedeţi prin ochii experienţei voastre de viaţă vă veţi face propria interpretarea a poveştii care s-ar putea să fie complet diferită de a mea. Poate că vi se va părea că am fost la două piese diferite, există şanse mari să se întâmple asta, spectatorul are şi el rolul lui în a da sensul unei scene.

Dacă v-am făcut curioşi, vă puteţi rezerva din timp la numărul de telefon 0730 896 524 un bilet la a doua Avampremieră care va fi miercurea viitoare, pe 9 decembrie, la Teatrul de Artă, de la ora 19.00 .