Mai ţineţi minte când eram la şcoală şi se striga catalogul iar noi răspundeam “prezent”? Am sentimentul că acum sunt prea dese situaţiile în care sunt dar de fapt nu sunt şi poate că trebuie să strige cineva catalogul ca să pot să răspund şi să conştientizez prezenţa mea în locul în care sunt şi nu în locul în care m-a dus gândul, nu pentru că a vrut el ci pentru că l-am lăsat eu.

Nu sunt în metrou dimineaţa ci sunt în toate to do list-urile pe care mi le-am făcut pentru ziua respectiva. Nu sunt la prânz ci sunt în listele cu care n-am ţinut pasul aşa cum mi-am propus atunci când nu eram în metrou. Uneori nu sunt nici atunci când port o conversaţie cu cineva deşi fac eforturi mari să fiu şi să mă agăţ conştient de prezent ca să evit să nu fiu acolo unde ar trebui să fiu.

Nu sunt nici măcar seara când închid ochii să dorm pentru că deşi corpul meu stă întins în pat, gândul meu se duce iar şi iar către lucrurile pe care nu am apucat să le fac, către lucrurile pe care poate nu le-am făcut suficient de bine şi se duce din ce în ce mai rar spre lucrurile pe care le-am făcut bine. Şi cu gândul călătorind în timp o noapte întreagă şi nefiind prezent când s-a dat stingerea, corpul se trezeşte şi mai obosit de cât s-a culcat.

Azi am fost în vizită la Rou’Atelier şi Raluca a strigat catalogul, simţind ori de câte ori am avut tendinţa să mă îndepărtez fără să ies efectiv pe uşă. Un atelier primitor, o conversaţie sinceră, un ceai cald cu ghimbir, un motan afectuos la mine în braţe şi am reuşit, cel puţin pentru câteva minute să răspund “prezent”.

Cum să fiu atunci când nu sunt încă mai învăţ şi încă mai exersez aşa că prea multe sfaturi de cum să fim prezenţi nu am. În afară de să conştientizăm unde suntem şi, dacă nu ne iese din prima, să facem eforturi conştiente să fim şi să ne conectăm cu prezentul, cu unde suntem şi nu cu ce ne îngrijorează sau cu ce pune presiune pe noi. Voi unde sunteţi atunci când nu sunteţi?