Skip to content

Pure Shapes cu XBody

November 8, 2016

De o lună şi ceva de când merg la XBody la Pure Shapes, am primit tot felul de întrebări şi am povestit în toate formele cum funcţionează, cum mi se pare mie, ce efecte miraculoase are, dacă are.  Stau comod pe o pernuţă moale (că doar ieri am lucrat fesieri) şi mi-e şi puţin greu să ţin braţele în poziţia corectă pentru taste pentru că nici tricepsul meu nu a scăpat nepedepsit. Şi nu mă gândesc decât la cât de greşită e percepţia pe care m-am tot săturat să o aud şi anume că XBody este pentru leneşi.

Acum să văd eu care leneş s-ar trezi ca mine la 6 dimineaţa pentru ca la 8 fix să fie în sala de XBody şi să tragă din greu să facă nişte exerciţii care sunt de cel puţin 2 sau 3 ori mai grele decât ar fi fost în lipsa electrostimulării.

Dar să o luăm cu începutul şi anume cu ce se întâmplă din clipa în care ai trecut pragul PureShapes şi până ieşi de acolo. Prima dată completezi nişte formulare, ţi se iau nişte măsurători şi spui care sunt aşteptările tale (să slăbeşti, să te tonifiezi, să pui masă musculară sau toate la un loc).

Apoi primeşti un echipament care constă într-o bluză şi nişte pantaloni scurţi, echipament care se spală câte 4 ore la nişte grade de nu trebuie să ai vreo grijă că l-a mai purtat şi altcineva înainte. Eu n-am o problemă cu asta dar ştiu că sunt persoane care ar putea avea. Credeţi-mă pe cuvânt, sunt mai curate decât ar fi dacă ar fi nou nouţe. Dar, pentru acele persoane, există şi alternativa. Un astfel de costum, nou nout, se poate comanda, la costul de doar 130 lei iar ca bonus vine şi personalizat cu numele brodat.

 După ce te-ai îmbrăcat în costum, urmează să îmbraci şi vesta care, conectată la aparat, va genera impulsurile responsabile de stimularea musculară. În plus faţă de vestă, vom mai avea electrozi pentru braţe şi pentru gambe. Începem apoi o alergare uşoară, timp în care antrenorul ne va spune, pe rând, ce zonă musculară vom simţi că este electrostimulată iar noi vom spune stop atunci când credem că am atins limita de suportabilitate. Nu fiţi extrem de curajoşi din prima că voi puteţi, odată ce vor fi toţi muşchii stimulaţi, dacă intensitatea e prea mare, abia dacă veţi mai putea sta în picioare (credeţi-mă, curajoasă din asta am fost şi eu dar am învăţat de la o şedinţă la alta să-mi setez corect aşteptările de la mine).

Ce simţi de fapt? E greu de descris dar dacă ar fi să încerc aş spune că se încordează muşchii de unii singuri. Seamănă puţin cu senzaţia aceea în care îţi este foarte frig de se încordează tot corpul fără să poţi controla asta. Dar foarte puţin, am zis asta ca să vă faceţi o idee cât de mică, frig în nici un caz nu vă va fi cu costumul pe voi. O dată pentru că el este umezit cu apă caldă şi o dată pentru că, de la efort, e imposibil să nu vă încălziţi.

Şi am introdus cu ocazia aceasta cuvântul efort. Da, facem efort. Nu stăm şi aşteptăm ca aparatul să ne stimuleze muşchii iar noi ne uităm la televizor. Facem exerciţii exact aşa cum le-am face la o sală de sport obişnuită. Doar că greutăţile vor fi mai mici, repetările mai puţine, intervalul de timp mai scurt. 20 de minute în total va dura antrenamentul şi credeţi-mă, vi se pare puţin acum când citiţi. Dar nu este deloc aşa. Sunt 20 de minute care se simt ca cel puţin 40. Pentru că e greu. O fandare este de 2-3 ori mai grea decât una obişnuită, o genuflexiune la fel. Dacă în mod normal la sală lucram biceps cu 4 sau cu 5 kg, aici cu 2 kg e destul de greu de la câteva repetări în sus.

Ce-mi place este că durează puţin (chit că timpul se dilată considerabil când lucrezi intens şi corect), ai antrenorul dedicat şi cu ochii numai pe tine să poţi lucra într-adevăr corect fără să tragi chiulul iar efectele sunt vizibile după doar câteva şedinţe.

Pe ce mă bazez când spun că efectele sunt vizibile? Pe faptul că mă chinui de ani de zile să-mi aduc abdomenul la forma visată şi cumva am sentimentul că începe să se îndrepte într-acolo şi la propriu şi la figurat. Este adevărat că alimentaţia este o componentă esenţială însă nu voi intra în discuţia aceasta pentru că, cel puţin în ultima perioadă, sunt departe de a fi un model de urmat (sunt zile în care nu mănânc mai nimic şi da, ştiu, nu aşa creşte muşchiul dar lucrez să repar impasul acesta alimentar în care sunt).

Dacă atunci când ajungi la Pure Shapes vei vrea să urci scările până la etajul 1, s-ar putea când pleci de acolo să vrei să iei liftul chiar şi pentru un etaj. De ce? Pentru că îţi vor tremura picioarele după antrenament. Iar dacă a doua zi vrei să te dai jos din pat şi corpul nu te ascultă sau ai senzaţia că salteaua are ţepi este pentru că ai o febra musculară bine meritată. Şi eu am avut febră şi am şi acum în timp ce scriu aceste rânduri deşi eu am o activitate sportivă destul de regulată. Dacă în schimb o iei de la zero, las-o mai moale din prima cu intensitatea impulsurilor pentru că sincer, nu cred că se dă concediu medical pentru febră musculară.

Ce mai apreciez eu la o sală de sport? Să ajung repede acolo cu mijloace de transport în comun pentru că nu sunt o maestră a condusului în trafic greu (sau a condusului în general). Pure Shapes se află  în sectorul 3,  la două staţii de autobuz de Unirii. Dimineaţa de obicei prefer să merg pe jos de la Unirii ca să îmi fac încălzirea, seara prefer să iau autobuzul.

Dacă recomand XBody? Categoric recomand să încercaţi înainte să vă daţi cu părerea şi înainte să spuneţi clar şi hotărât că funcţionează sau că nu funcţionează. Recomand XBody pentru termen lung? Nu pot să spun sigur. Nu cred că este pentru toată lumea sau pentru toate obiectivele. S-ar putea să nu fie pentru mine. Eu sunt deja mai slabă decât ar trebui iar condiţia fizică mi-am construit-o în ultimul an prin sport clasic (cardio, forţă, alergat). Dacă e să mă gândesc că electrostimularea se foloseşte în scop medical, aş spune că, dacă nu aveţi o condiţie fizică foarte bună e un punct bun de început pentru că ajungeţi mai repede la o condiţie care să vă permită ulterior să variaţi mai mult activităţile sportive. Dar asta înseamnă să o luaţi treptat. E mai eficient şi mai rapid dar nu e magie, nu pocneşti din degete şi se tonifiază muşchiul. Este de muncă şi, pentru a obţine rezultat, trebuie să vă înhămaţi la multă muncă. Ştiu că tehnologia a evoluat foarte tare însă chiar nu s-a inventat aparatul acela care să ne facă să intrăm în el şi să ieşim numai fibră. Dacă vă doriţi un corp frumos, tonifiat, sănătos, ţineţi minte că e de muncă.  Dar merită, merită din plin nu doar pentru aspect ci şi pentru sănătate şi pentru încrederea pe care ţi-o dă un corp de care ai grijă şi căruia îi dai şansa să aibă să aibă pure shapes 🙂

Iar dacă v-am făcut curioşi, vă dau un mic secret din casă. Se zvoneşte ca urmează o reducere Black Friday de 75%. Urmăriţi-le pagina de G+ sau canalul Youtube pentru mai multe detalii.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: