Coborâm la prima

Am aflat despre acest film de la Laura, acum două zile. Și mi-am dorit imediat să-l văd. Mi-a povestit câte ceva despre el, nu am căutat înainte să aflu și mai multe, l-am lăsat să mă surprindă. Am știut că e un film inspirațional și era exact ce aveam nevoie pentru o seară de duminică.

Nu am simțit unde este inspirația din primele minute. Părea un film destul de static și, pentru că nu aveam o stare de spirit prea inspirațională, am fost mai sceptică și parcă-l așteptam la cotitură să mă dezamăgească. Au trecut și mai multe minute și tot nu simțeam că mă inspiră. Parcă mă transpusesem în diminețile din timpul săptămânii, în drumul meu spre birou. Și parcă nu-mi aducea nicio stare de liniște transpunerea asta.

Până într-un moment, pentru care vă recomand și vouă să aveți răbdare să vă uitați la film. Și atunci da, am simțit că acest film este un cadou pentru mine.

Pe scurt, povestea se desfășoară într-un vagon dintr-un metrou care se defectează și în care pasagerii sunt captivi, fără vreo posibilitate de ieșire, timp de câteva minute/ore, nici nu-mi dau seama. Brusc timpul se oprește în loc și nimeni nu mai poate ajunge nici la birou, nici la spital, nici la coafor, nici oriunde se mai ducea fiecare în momentul acela. Filmul se construiește pe interacțiunile care apar între pasageri, interacțiuni care nu ar fi avut loc altfel, oameni care poate nici nu s-ar fi văzut unii pe alții dacă nu era să se oprească metroul.

Fiecare călător își ia alt cadou din experiența asta, așa cum fiecare telespectator și-l vă gasi pe al lui. Eu sunt recunoscătoare că am văzut acest film. Atât de simplu și totuși atât greu de digerat de mințile noastre preocupate mai mult de ce se întâmplă după ce coborâm la prima și mai puțin conectate la se întâmplă efectiv pe parcursul drumului.

 

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.