Skip to content

Pervazul lui Dumnezeu

February 15, 2019

Am primit Pervazul lui Dumnezeu 75 în dar de la oameni dragi. Se afla într-o minunată Bookleta, o minunăție de geantă/rucsac de care presimt că nu mă voi despărți ani de zile de acum încolo. Recunosc, mi-a luat geanta ochii, așa că nu m-am uitat efectiv pe carte. Nu auzisem de Ana Barton și nu am realizat că e româncă (iar mie, știți deja, îmi place tare să citesc autori români contemporani). Am scos cartea din rucsac și am înlocuit-o cu o alta pe care o începusem.

Când a fost Laura în vizită pe la mine a remarcat cartea și m-a întrebat când am cumpărat cartea Anei Barton. Și atunci abia mi-a atras efectiv atenția dar nu am început-o imediat (mai aveam altele care stăteau cuminți la rând). Doar că, într-o seară, avansând greu cu ce citeam, am luat cartea Anei să o răsfoiesc. Și am rămas cu ea în mână pentru că mi-a plăcut stilul (cu povestiri scurte) și felul în care este scrisă. Așa că am luat-o iar cu mine în Bookleta, să-mi țină companie pe unde am avut de umblat în zilele următoare.

Într-una din zile, la coadă la bancă (ați fi surprinși câtă lume stă la coadă la bancă la ora 3 după-amiaza), am dat gata câteva dintre povestiri și a trecut timpul într-o clipită, mai-mai să nu aud că eram următoarea persoană la rând.

Deși toate povestirile m-au captat, a fost una care mi s-a lipit de suflet, așa că i-am cerut voie Anei să vă redau și vouă câteva rânduri din ea. Se cheamă Dumnezoii, ”niște oameni. Buni ca mierea-picură cu alții, răi-cucută cu ei înșiși”. Cred că îi mai vedeți și voi printre prieteni, familie sau poate chiar în oglindă. Deși slabe șanse, cred că v-ați dat seama că Dumnezoii sunt prietenoși cu oricine mai puțin eu ei înșiși. ”Au niște capacități ieșite din comun, chiar și extratereștrilor de specie comună. Sunt în stare, în mijlocul durerii, să-și îndese-napoi lacrimile-n ochi.” ”Dumnezoiul nu are decât o singură bucurie-n viață: să-și mulțumească hăcuitorii. Despre moarte nu poate fi vorba pentru că, v-am spus, dumnezoii se cred veșnici cu totul. Ei nu știu să moară cu trup. Doar sufletește. Se risipesc precum pământul răsfirat printre degete și purtat cu vântul nicăierilor”.

Și m-am gândit apoi la oamenii care rup din ei să dea la alții, fără să mai aibă grijă să regenereze bucățile rupte din ei. Și m-am gândit și la oamenii care rup din alții pentru că se poate și pentru că bucățile se lasă desprinse ușor. Și m-am întristat și bucurat deopotrivă. Că e bine să fie ”dumnezoi” pe pământ dar să le amintească cineva, din când în când, să aibă grijă și de ei.

Un stil captivant are Ana, mă bucur că l-am descoperit, din întâmplare, o să caut și restul cărților pe care le-a publicat și, între timp, îi citesc blogul unde vă invit şi pe voi să intrați. Nu am terminat cartea încă, în stilul meu caracteristic m-am mai apucat de încă una însă o mai țin o perioadă, iau așa, câte o pătrățică în fiecare seară.

Lecturi plăcute!

 

 

 

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: