Am văzut cartea „Câteva motive să iubești viața” a lui Matt Haig la ultimul târg de carte, cred că în toamnă. Cum, de regulă, înainte să cumpăr o carte dau rapid un mesaj către sora mea care s-ar putea să o aibă deja, nu am luat-o atunci. Și nici mai târziu, pentru că Laura o avea și mi-a împrumutat-o. Am avut altele la rând așa că m-am apucat de ea destul de târziu de la momentul în care am pus-o pe listă.

Am numit postarea „Motive de trăit” și nu „Câteva motive să iubești viața”, nu pentru că nu aș fi de acord cu titlul traducătorului/redactorului. Traducător și eu de meserie, știu cum este să vrei să redai cât mai bine un titlu care să nu fie tradus cuvânt cu cuvânt ci să exprime esența cărții. Pentru mine însă, e o mare diferență între motive de trăit (reasons to stay alive) și motive de iubit viața. Ce-i drept, cartea le exprimă cumva pe amândouă. Dar până la a ajunge să iubești viața, trebuit să înveți cum să trăiești din nou, mai ales după depresie, anxietate, atacuri repetate de panică, îngrijorare excesivă și tot ce mai povestește autorul din propria experiență. Lucruri pe care și eu le-am experimentat și, neștiind la vremea aceea ce sunt, am tratat numai simptomele fizice, fără pic de rezultat. Nici prea mare baftă de medici intuitivi nu am avut în perioada aceea (acum vreo opt-nouă ani). Dar despre asta, poate, într-o altă postare. Cert este că această carte a atins în mine niște corzi extrem de sensibile, nu pentru că nu aș putea vorbi despre asta ci pentru că nu aș mai vrea să  mai trăiesc astfel de momente.

Mi-ar fi prins bine s-o am atunci, cu siguranță m-ar fi scutit de ceva suferință. Însă timpul a trecut și, recunosc, mi-a făcut bine să o citesc și acum. Cartea descrie cu autenticitate (sau așa am simțit eu, un limbaj foarte autentic) începutul, parcursul și renașterea autorului din depresie, stări severe de anxietate și panică. Poate fi citită ca pură literatură sau poate fi un real ajutor pentru oamenii care au avut astfel de afecțiuni sau, chiar dacă nu au avut, măcar îi pune în temă pentru un eventual viitor în care le-ar putea avea. Stilul este simplu, ușor de citit și de înțeles, conține descrieri foarte senzoriale ale anumitor stări și cred că are puterea, cu doar câteva rânduri, să dea oamenilor încredere că se poate trăi și da, se poate iubi viața, și după episoade severe de depresie.

Dincolo de asta, experiențele scrise de Matt Haig ne pot atrage atenția asupra acelor lucruri simple din viețile noastre pe care le trecem cu vederea, le luăm „for granted” (ca și cum ni s-ar cuveni de drept), dar de care, un om cu anxietate sau depresie, nu mai are putere să se bucure: o plimbare pe afară, o petrecere, o înghețată, un eveniment de socializare, cumpărături, aer, soare, compania celor dragi, o carte bună și așa mai departe. Cărțile și călătoriile sunt cele care l-au ajutat pe Matt și, poate cel mai mult dintre toate, prezența cuiva drag, mereu alături, care nu judecă, este răbdător și sprijin absolut necondiționat deși o persoană cu depresie nu este tocmai ușor de suportat prin preajmă.

Cartea nu e scumpă, de altfel în poza din postare am afișat, fără să vreau, inclusiv prețul, însă e valoroasă din punct de vedere conținut și merită citită, mai ales că nu va ocupa foarte mult timp, fiind subțire și cu multe pagini cu destul de puțin text. De Matt Haig eu am mai citit și Cum să oprești timpul, nu am scris despre ea însă e tot o lectură simplă și plăcută, ca un film de duminică.

Am pus semn la câteva pasaje și, așa cum v-am obișnuit, vă redau o mostră de carte care să vă decideți dacă această carte este și pentru voi dar să păstrez și eu în ”caietul de citate”, fragmente de recitit peste ani:

Ani mai târziu am citit cărți despre atenția conștientă și meditație și am realizat că secretul fericirii – sau către lucrul cel mai dorit, starea de calm – nu constă mereu în a avea gânduri fericite. Nu. Asta e imposibil. Nicio minte inteligentă de pe pământ nu ar putea petrece o viață întreagă, bucurându-se doar de gânduri liniștite. Secretul e să-ți accepți gândurile, pe toate, chiar și pe cele mai rele. Acceptă gândurile, însă nu te transforma în gândurile tale. Înțelege, de pildă, că a avea un gând trist, chiar și o succesiune de gânduri triste, nu e același lucru cu a fi o persoană tristă. Poți merge printr-o furtună și poți simți vântul, însă știi că tu nu ești vântul.

Mi-a plăcut mult capitolul dinspre final cu cele patruzeci de sfaturi despre care autorul crede că sunt de mare ajutor dar pe care chiar el recunoaște că nu le urmează întotdeauna. Aleg doar zece, pentru celelalte treizeci va trebui să citiți cartea:

Fii blând cu tine însuți. Muncește mai puțin. Dormi mai mult.

Nu poți schimba absolut nimic din trecut. Asta ține de cunoștințele primare de fizică.

Kurt Vonnegut avea dreptate: Lectura și scrisul sunt cele mai bogate forme de meditație descoperite până în prezent.

Ascultă mai mult decât vorbești.

Nu te uita la televizor la întâmplare. Nu te duce la evenimente sociale la întâmplare. Fii mereu conștient de ceea ce faci și de motivul pentru care o faci.

Nu-ți face griji cu privire la lucrurile care, cel mai probabil, nu se vor întâmpla.

Ora trei dimineața nu e niciodată ora potrivită pentru a încerca să-ți pui viața la punct.

Nu ai nevoie ca lumea să te înțeleagă. Este perfect în regulă. Unii oameni nu vor înțelege niciodată cu adevărat lucrurile pe care nu le-au experimentat. Alții, dimpotrivă. Fii recunoscător.

Nu-ți face griji cu privire la timpul pierdut la disperare. Timpul pe care îl vei avea de trăit după pur și simplu și-a dublat valoarea.

Daca e soare afară și poți fi afară, stai afară.

Un alt pasaj din carte care m-a pus pe gânduri a fost cel în care autorul spune cum se îngrijora de atât de multe lucruri însă fix lucrul care trebuia să-l îngrijoreze el mai tare, și anume faptul că se îngrijora așa mult, fix acel lucru nu îi punea semne de întrebare. Mi-a atins și aici o coardă sensibilă, pot să-mi dau doctoratul în griji (da, vorbește omul care a crezut că pisica face atac cerebral în momentul în care ea dormea foarte profund, visa și avea niște reacții de tremurat în visul ei).

Dacă simțiți momente dese de atacuri de panică, anxietate sau recunoașteți că vi s-ar instala depresia în minte, cereți ajutor, așa cum ați cere și dacă ați avea o problemă medicală fizică gen o gripă sau o infecție de orice fel. Fiecare afecțiune, fie fizică fie psihică, trebuie tratată ca atare. Cereți ajutor specializat, înconjurați-vă de oamenii dragi și, poate cel mai important dintre toate, nu vă simțiți rușinați sau jenați sub nicio formă. Nu sunt medic și de departe vreun om de știință, însă pot spune din experiența mea că drumul spre vindecare este mult (mult!) mai lung dacă aveți accese de vinovăție pentru stările pe care le simțiți. În plus, chiar și atunci când crezi că nu mai trece niciodată, trebuie să știi că trece. Când….depinde de foarte multe lucruri și e diferit de la om la om. Însă trece. Asta-mi aduce aminte de un mesaj citit pe un perete la metrou cu ”Totul va fi bine” și…scrijelit mai jos…întrebarea ”Când?”. Fiecare are când-ul lui.

O săptămână plină de stări de calm vă urez! Cu lecturi plăcute, oameni dragi și parfum de zambile, măcar spre finalul ei, când vine primăvara și, cu ea, una dintre perioadele mele preferate din an.