Skip to content

Cărțile lunii februarie – Familii

March 7, 2020

Până la momenul în care m-am așezat să scriu aceste rânduri, nu am realizat că toate cele patru cărți pe care le-am citit în luna februarie au în centru povești despre familii. Sigur, nu sunt toate pe aceeași temă, însă pentru mine a fost clar cum familia este, într-un fel sau altul,  leitmotivul tuturor.

În ordine cronologică, încep cu Educated/Învățare. Memorii, scrisă de Tara Westover, o autobiografie a vieții ei într-o familie de mormoni, o familie cu un mod de viață extrem de diferit de ce s-ar putea numi, în termenii mei, normalitatea. Mi-a fost foarte greu s-o citesc, extrem de greu. Pentru că mă înfuriam la fiecare lucru pe care ei îl făceau diferit de restul lumii și mi-am antrenat cu putere mușchiul înțelegerii și al acceptării că alți oameni trăiesc altfel (chiar dacă asta înseamnă că nu merg la școală sau la doctor și trăiesc izolați în vârf de munte).

De fapt ce m-a necăjit cel mai mult este faptul că oamenii care aleg să trăiască în felul ăsta, fac niște alegeri și pentru copiii lor. Iar lupta acestor copii de a-și găsi propriul sens și propria înțelegere despre viață este extrem de grea sau poate pierdută din start atunci când cresc în familii unde normalitatea este altceva decât este în restul lumii în care ar trebui să te integrezi.

Vă las mai jos ce am scris pe Goodreads despre ea imediat ce am terminat-o, cred că sentimentul acela de după ce ai dat și ultima pagină este cel mai autentic exprimat (și, desigur, încărcat emoțional).

Nu sunt pregătită să scriu o recenzie a acestei cărți, mă simt furioasă și dezamăgită (nu de calitatea cărții, ci de altceva….poate de umanitate cu totul.) Este adevărat că mă așteptam la altceva, adică să știu mai multe despre cum Tara s-a autoeducat fără școală până la vârsta de 16 ani și mai puțin despre terorile acestei familii. Poate dacă era ficțiune, aș fi spus: ce fel de persoană bolnavă la cap ar scrie așa o carte. Însă, oricât de trist și de șocant, aceasta este o poveste adevărată și încă nu îmi vine să cred că majoritatea personajelor mai sunt în viață (după ce au fost rănite până au ajuns la limita dintre viață și moarte și apoi și-au revenit cu un minim de tratament naturist – îmi vine greu să cred așa ceva, având în vedere că în realitate mor oameni din mai puțin de atât și având la dispoziție îngrijiri medicale profesioniste). Poate că Tara, copil fiind, a exagerat gravitatea rănilor, nu știu asta.

Mi se pare un miracol absolut felul în care Tara, după ce a crezut într-o familie de mormoni extremiști, în condiții dure, abuzuri, boli mintale, a reușit să fie suficient de sănătoasă la minte încât să ajungă la acest nivel, să meargă la facultate, să obțină un doctorat. Pentru mine este o poveste incredibilă. Cu toate astea nu am putut să îi dau cinci stele. Și asta pentru că m-a ținut într-o stare de furie pe tot parcursul ei.

Înțeleg de ce era necesar să fie scrisă în felul în care a fost scrisă însă mi-ar fi plăcut să insiste mai mult pe procesul ei de învățare, pentru mine au fost insuficiente date despre cum a reușit de fapt.

FotoJet

Mi-ar fi plăcut să o văd live la Brand Minds care e peste câteva zile, însă nu cred că îmi voi permite eu în viața asta un bilet acolo 😀

Deși a fost ultima care citită din lună, scriu acum despre ea, pentru că am ales-o pentru că era cumva în stilul Educated. Castelul de Sticlă este o carte despre o familie disfuncțională, un tată bețiv și dus cu pluta (deși cu o vagă sclipire de inteligență), o mamă artistă wanna be ruptă de realitate. Patru copii (3 fete și un băiat) chinuindu-se să supraviețuiască prin zecile de mutări, foamete, condiții precare de trai, mizerie, abuzuri mai mult sau mai puțin evidente însă de tot felul (de la colegi, părinți, unchi, bunici, oameni de pe stradă, fie sexuale fie bătăi și abuzuri emoționale). Care este scrisă uneori cu un soi de umor care nu mi se pare deloc amuzant. 

E clar că sunt lucruri pe care nu le pot înțelege însă cel mai de neînțeles lucru pentru mine a fost secțiunea de mulțumiri de la final. Mulțumea tatălui și mamei. Pentru ce? Pentru o viață plină de chinuri care s-o urmărească până la adânci bătrâneți? Asta pentru că înțeleg că este o poveste adevărată.

Am citit în paralel, Măștile Fricii și Pachinko. Vorbesc mai întâi despre Măștile Fricii pentru că a fost mai scurtă și am reușit să o termin înainte.

Am descoperit această carte la un Talcioc, ascunsă într-un teanc de cărți despre care auzisem sau pe care le citisem deja. Aceasta era una necunoscută și m-a atras atât titlul cât și pasiunea mea de a descoperit și citi autori români contemporani.

Este o carte grea și plină de suferințe, portretul schimonosit al unei familii încărcate de suferințe în lanț, portretul multor familii din România, pe lângă care trecem dar închidem ochii. Fie că nu vor ei să ne dezvăluie, fie pentru că e mai comod pentru noi să nu-i vedem. 

Este despre suferințe nevindecate, frici, despre bătăile din familie, alcool, despre cum afectează toate astea un șir întreg de generații atunci când nu sunt scoase și vindecate. În caz că vindecarea mai e posibilă… Deși nu este deloc o lectură comodă, vă recomand să o citiți. 

Tot căutând despre carte pe net, am dat peste această recenzie video, care s-ar putea să vă ajute să vă faceți o idee mai clară. Pe mine m-a convins să mai citesc și altceva de ea, motiv pentru care am mai cumpărat încă un roman, Vina. Care își așteaptă cuminte rândul.

Cartea mea preferată citită în acest an este Pachinko, un roman care urmărește povestea unei familii de imigranți coreeeni în patru generații, care încearcă să ducă o viață decentă în Japonia (pe parcursul a aproximativ 80 de ani). Am crezut că vă fi greu de urmărit și că o voi termina în mult timp (e destul de consistentă) însă nu a fost așa. M-a prins foarte mult. Evenimentele sunt spuse în ordine cronologică, personajele sunt construite împreună, unele îmbătrânesc, altele se nasc, a fost o plăcere să fiu și eu parte din viețile lor deloc ușoare.

Pentru mine a fost și o lecție de istorie foarte practică și ușor de urmărit. Habar nu aveam cum au fost imigranții coreeni respinși și abuzați în Japonia, nu știam nici că, chiar dacă ești la a doua sau a treia generație de coreean născut în Japonia, tot pașaport Sud-Coreean ai.

Personajul care leagă împreună toate celelalte personaje este Sunja, o adolescentă coreeană care se îndrăgostește de un bărbat mai în vârstă care o seduce. După ce rămâne însărcinată din greșeală, Sunja află că bărbatul pe care-l iubește nu poate să o ia de soție pentru că este deja însurat în Japonia, însă tot vrea să aibă grijă de ea și de copil.

Am admirat foarte mult felul în care aceasta refuză, în ciuda rușinii de a fi rămas însărcinată fără să fie căsătorită, în ciuda faptului că era îndrăgostită de bărbatul respectiv.

Soarta i-l scoate în cale pe Isak, un tânăr preot care decide să o salveze și să se căsătorească cu ea și să o ducă în Japonia, acolo unde fratele lui locuia deja cu soția. De aici povestea se desfășoară cu viețile Sunjei, a fiilor ei, a cumnaților și a tuturor celor pe care îi întâlnește pe parcurs.

Pentru mine Sunja este personajul principal și este atât de frumos construită că n-ai cum să n-o iubești.

Cred că cel mai mult și mai mult mi-a plăcut această carte pentru că, în ciuda discriminărilor, abuzurilor, sărăciei, greutăților și nedreptăților, mereu se regăsesc și momente de bucurie și speranță. La fel ca în cazul jocului, Pachinko, uneori pierzi, alteori câștigi, uneori pierzi sau câștigi pentru că alții ți-au influențat norocul. Pachinko nu este doar o metaforă a cărții dar este și un element extrem de practic din carte, afacerea care i-a scos pe toți din sărăcie.

Despre Pachinko a scris Barack Obama pe pagina lui de Facebook și preluat apoi textul pe site-ul autoarei. Despre Educated puteți citi și pe blogul lui Bill Gates, unde puteți vedea de asemenea și un interviu cu Tara.

Și dacă tot am zis de Barak Obama, prima carte a lunii martie, Barack Obama, Dreams from My Father. Abia începută. Dar e clară deja înclinația mea către memorii, autobiografii, origini, familii.

Acestea fiind spuse, lecturi liniștite, tuturor!

 

No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: