Inspirată împinsă de la spate de sora mea și ale ei postări Cărțile lunii, vă povestesc, în stil propriu, despre cărțile citite în prima lună din an. Recunosc că m-am bucurat că zilele astea blogul meu a avut foarte multe vizite (deși nu am mai scris de pe 25 ianuarie), așa că m-am gândit că ar fi respectuos față de cititorii mei să vin și cu ceva conținut nou. Deși este conținut vechi cu duiumul din 2008 încoace.

Am sfârșit anul 2019 și am început anul 2020 cu Singura Poveste de Julian Barnes, despre care am mai scris și aici și azi am descoperit că s-a scris și aici, în caz că vreți să citiți și un fragment să vă dați seama de stil. De fapt, tot căutând acum pe google, văd că s-a scris destul de mult despre cartea aceasta și mă bucur că am citit-o, deși inițial, după primele pagini, am scos-o și am băgat-o înapoi în rucsac de vreo două ori (gen să o iau să nu o iau. De la Iași, nu vă faceți griji, nu aveam de gând să o sustrag din vreo librărie).

Am scris pe Goodreads o recenzie (bine, mult spus recenzie) de nu mi-o mai recunoșteam nici eu. Traduc aici, din engleză. Adică citez din mine, cum s-ar spune:

O poveste de dragoste în felul ei original. Mi-a plăcut să o citesc, în ciuda detaliilor și întâmplărilor neplăcute. Unele momente sunt fericite, altele nu sunt. Viață. I-aș fi dat patru stele, însă sper să citesc cărți și mai bune anul ăsta. Deși nici aceasta nu a fost rea deloc, chiar a meritat să o citesc. Chiar dacă am început-o și am fost gata să o abandonez aproape imediat. Și totuși, ceva m-a făcut să continui și am avut dreptate. A fost chiar o carte bună până la urmă.

Și uite așa am scris despre carte fără să spun nimic despre ea. Dar am scris pe blog câteva vorbe despre ce este.

Am continuat anul cu Insula de sub mare, singura carte de Isabel Allende pe care am citit-o până acum (nu judecați, am zis până acum, mai e timp). Îmi este greu să spun că mi-a plăcut (deși este o carte foarte bună) pentru că subiectul sclaviei nu este unul tocmai plăcut însă a fost o carte extrem de educativă pentru mine. A fost și o provocare pentru că e scrisă mic mic, multe descrieri, acțiunea mergea greu (pentru că nu e neapărat despre acțiune). Și iar citez din minte, redau mai jos ce am scris pe Goodreads despre ea:

Prima carte a lui Isabel Allende pe care am dus-o până la capăt, deși am mai început și Casa spiritelor (și sunt acum motivată să o reiau). A fost o lectură grea: încărcată istoric, multe descrieri, povești intersectate. Dar cel mai greu a fost să citesc o carte plină de atâta nedreptate. Am evitat mereu sa ma uit la filme sau să citesc cărți care să descrie realitatea cruntă a sclaviei. Ca și cum încercam să îmi imaginez că perioada aceea n-a existat. Doar că a existat. Și felul în care e descrisă în cartea asta îți face sufletul să se cutremure și să se revolte. Am fost consecventă în lectură, am urmărit cu atenție și cu rabdare povestea lui Zarité de la sclavie la mult sperata libertate, poveștile de dragoste și compasiune, durerile pierderii și bucuriile revederilor, acceptarea morții. O carte despre atâtea lucruri: dragoste, devotament, valori, tumult, răscoală, credință, acceptare, iertare, durere, o grămadă de durere. A fost o carte grea pe care ba abia așteptam să o termin, ba citeam câteva pagini și o lăsam că mă obosea, ba citeam de nu mă mai opream până seara tarziu. 394 de pagini pe care uneori le simțeam 1000, așa de concentrată și descriptivă este. Dar au meritat din plin toate cele “1000” de pagini.

După două drame (una mai dramă ca cealaltă), am continuat cu ceva mai vesel. Nu! Zuleiha deschide ochii urmat la rând, o carte absolut minunat scrisă, în ciuda subiectului greu de digerat.

Zuleiha, o tânără încercată de viață de mică, măritată de la 15 ani, un soț mai în vârstă care o tratează ca pe o slujnică, cu o soacră care o chinuie și mai rau, începe o altă etapă de viață atunci când este deportată în Siberia. O viață pe care mulți ar fi refuzat să o mai trăiască (ea însăși gândindu-se în câteva rânduri să și-o curme). Cartea descrie călătoria și apoi viața în colonie. O femeie puternică și o mamă protectoare, Zuleiha găsește resurse de putere și iertare față de sine, iubire de fiu și de oameni și poate iubire de bărbat, pe care ar fi putut să nu o găsească nicicând dacă nimic din toate astea nu s-ar fi petrecut. O scriere remarcabilă. Uneori greu de urmărit povestea, cred ca m-am dezobișnuit să citesc eu cărți atat de încărcate și minuțios pictate.

Am continuat cu Învățare a Tarei Westover, însă despre asta, într-o postare următoare, despre cărțile lunii februarie. 2020. Scriu aici și anul în caz că nu voi scrie postarea, să nu am vreo scuză janică de genul….daaaaa, dar n-am zis care februarie 😀

Am scris inițial postarea asta cu tilul Cărțile începutului de an. Apoi când am văzut că se lungește ditamai postarea (dacă sunt șapte cărți și bat câmpii despre toate la fel) și am zis să o sparg în două postări. Până se termină luna martie am timp să scriu și despre cărțile lunii februarie. Pentru martie sunt abia la prima carte și cred că am scurtat postarea asta și pentru că vreau să mai apuc din seara asta, până să adorm, să mai citesc câteva pagini.

Pus jos print screen din Goodreads să se vadă că sunt cu o carte înaintea programului 😀 Și să mă mândresc puțin. Voi ce mai citiți?