Anxietăți literare

Lecturile reprezintă ceva care mă bucură peste măsură. Cu toate astea, în ultima perioadă, mi-a provocat și niște stări anxioase, din diverse motive.

Ieri am primit comanda de la Elefant și se pare că, în loc să comand cartea care trebuia, am luat o variantă în minuatură care nu înseamnă nimic. Nu este nici măcar un rezumat. Este o telegramă, nici nu pot să o numesc fițuică, o fițuică de regulă îți oferă niște informație. Pe cât de necăjită am fost, pe atât de bucuroasă că apoi am primit cartea, din altă parte. Voi încerca să returnez miniatura însă și dacă nu voi reuși, va sta drept amuzament multă vreme de acum încolo. Bricheta apare în poză doar pentru comparație, ca să știți cam care era dimensiunea reală.

WhatsApp Image 2020-06-20 at 11.51.34

Acum câteva zile am început să citesc o carte pe care nu prea o înțeleg, deocamdată. Și mă gândeam dacă nu cumva e prea deșteaptă cartea pentru mine. Perseverez totuși, am citit recenzii bune despre ea și poate că o s-o scot la capăt.

Am citit că a murit Carlos Ruiz Zafón. Multe persoane din lista mea de Facebook și-au exprimat regretul. Pe lângă tristețea pentru moartea unui om, oricare ar fi el, fie că scriitor sau altceva, m-a apucat și anxietatea că nu am citit nimic de acest scriitor atât de apreciat.

Cu postările despre cărțile lunii m-am oprit la februarie și aici m-a cuprins puțină anxietate. M-am uitat acum în Goodreads să văd cum stau cu cărțile lunilor martie, aprilie, mai. Nici extraordinar, nici tragic. O să reiau postările despre cărți, uneori copiind recenziile din Goodreads, și pentru asta le scriu uneori mai detaliate, ca să pot să preiau și pentru blog.

WhatsApp Image 2020-06-20 at 11.55.57

Pentru că teancul de cărți pe care-l țineam pe măsuța de cafea îmi provoca alte anxietăți și nu mă puteam concentra la ce citeam, l-am ascuns în bibliotecă și am lăsat pe măsuță doar două cărți, cea de beletristică pe care o citesc acum și cea care nu e beletristică, în felul acesta chiar dacă le citesc în paralel, nu le amestesc poveștile.

Dincolo de anxietăți, am citit niște cărți bune și frumoase în ultimele luni. Cea mai profundă, Dreams from My Father, Barack Obama. Cea mai parfumată și mai de suflet, Primăvara în Toscana, Santa Montefiore. Cea mai … diferită, Mulțumesc pentru acest moment, Valérie Trierweiler.

Va urma, în postări următoare, câte ceva despre acestea și despre altele deja citite sau care se află în teancul acela care-mi provoacă un pic de stres.

Până data viitoare, să citim fără stres, cu bucurie și de plăcere. Gata, am dat drumul în lume anxietăților literare 😀

 

Advertisement

4 comments

  1. Bună Mihaela! Îți pot alina durerea, dacă te ajută:
    1. Am un volum “7 Habbits”de donat, în engleză; deși văd că ai găsit..
    2. “Umbra vântului” al lui Zafon în format PDF .
    Let me know!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.