Sunt anumite lucruri pe care trebuie să le facem și, fie că sunt mai mici sau mai mari, ne enervează peste măsură (din cine știe ce motive) și, astfel, în loc să le facem și gata, le lăsăm acolo să ocupe spațiu mental degeaba zile/luni în șir, fără să aducă vreun beneficiu de orice fel această amânare.

Exemplul 1: Două dintre butoanele de la aragaz se măcinaseră de folosință și de timp (gătesc, da?) și atunci, pentru că le și spălam destul de frecvent și temeinic (am ținut neapărat s-o menționez și pe asta), au devenit inutilizabile. Dincolo de faptul că nu mai foloseam ochiurile respective de la aragaz, mă deranjau mai rău golurile rămase în locurile în care ar fi trebuit să fie butoanele. De fapt cred că cel mai rău au început să mă enerveze atunci când a venit starea de urgență și am avut videocall-uri și poziționarea mea era cu spatele la aragaz și dădeam prost în imagine. Am amânat momentul să rezolvăm problema în așa manieră încât, după ce am căutat butoane de comandat pe net dar n-am comandat, am început să ne uităm inclusiv de aragaz nou. Gen ce să mai luăm butoane că oricum ne dorim să schimbăm aragazul curând. Ceea ce am amânat, e un aragaz perfect funcțional. Așa că, după lungi luni de stat cu găurile în aragaz, am venit cu ideea să căutăm în piață. Mai exact am fost în Aleea Castanilor (locuitorii sectorului 4 ar putea să fie familiar cu conceptul) și, cu 16 lei, am cumpărat 4 butoane perfect funcționale (vedeți imaginea).

Concluzia: Pentru o plimbare de câteva minute și 16 lei, am pierdut probabil muuulte minute (să nu zic ore) de gândit și enervat cu găurile din aragaz.

Exemplul 2: Actualizarea datelor (personal, pentru contul de persoană juridică) la bancă. De la începutul anului tot primesc emailuri care mai de care mai politicoase sau mai imperative să merg să actualizez datele. Mintea mea se blocase la faptul că nu am ce să actualizez, că datele mele sunt aceleași, că de ce să fac un drum până acolo, etc. (conversații purtate cu mine, la mine în cap). Apoi am zis că na, oricum urmează să-mi schimb buletinul și să nu fac două drumuri. Apoi am schimbat buletinul și a venit starea de urgență și au lăsat-o și ei ceva mai moale cu notificările. Nici nu știu să număr câte au fost și cât timp am pierdut numai să le deschid și să le citesc și apoi iar să mă irite faptul că nu am ce să actualizez. Între timp s-a desființat până și filiala unde trebuia să merg, a trebuit să ajung și mai departe.

Concluzia: Puteam să rezolv în maxim o oră (hai o oră jumate cu tot cu așteptatul la rând) și să nu fie nevoie să amân și să-mi stea aceste detaliu pe creier (important detaliu, puteam să rămân fără cont și a durat ceva să-l deschid).

Exemplul 3: E nevoie să ajung la Casa de Sănătate să depun o hârtie și să verific asigurarea.

Concluzia: Nu s-a întâmplat încă, e una dintre chestiile alea care încă-mi stau pe creier. E planificată pentru săptămâna viitoare.

Cea vreau să spun că sunt o grămadă de astfel de lucruri mici pe care nu le facem la timp deși efortul pentru a le face este uneori destul de mic: să cumpăr un bec, să schimb ceva prin casă, să îndeplinesc vreo formalitate pe la vreo autoritate (nu neapărat din cele urgente), să sun pe cineva, să răspund la vreun mail (nu de muncă, acolo sunt destul de prezentă), să fac ordine în ceva, să etc. Dar aceste chestiuni mici se adună grămadă în creier și ne ocupă multă bandă pe care o putem folosi pentru chestiuni chiar utile. Mă rog, nu atât de multă bandă (metaforă, nu e nimic științific ce zici aici) dar destul cât să devină enervant.

Voi ce amânați de multă vreme și ce aveți de gând să vă încăpăținați să rezolvați după ce v-am adus eu aminte de ele cu această postare?