N-am vrut să pășeșc în toamnă fără să-mi iau la revedere cum se cuvine de la vară, așa că, weekendul trecut, profitând de o invitație generoasă, am plecat spre mare. După ce am simțit că am trecut efectiv prin toamnă (frig, vânt, ploaie), am aterizat frumos iar în vară, la Balchik, unde am mâncat cele mai bune și mai ieftine scoici de aș mânca zilnic dacă s-ar putea. Nici măcar o poză calumea nu am reușit să fac, așa de tare ne-am înfipt în ele. V-arăt, în schimb o poză cu acest mix de fructe de mare prăjite (cu legume), nu că ar fi poza mai calumea dar mi-au plăcut așa de tare că am comandat același lucru și a doua zi.

O săptămână mai târziu, petrecem acest weekend pe acasă și, cu excepția faptului că e încă destul de cald afară, observ că se simte venirea toamnei (frunzele s-au mai îngălbenit, seara se lasă răcoare, miroase a vinete și ardei copți de la toate balcoanele, auzi tot mai mult discuții despre începerea școlii).

Am făcut și eu puțină zacuscă, două borcane, nu să pun pentru iarnă, că acum oricum ai toate sezoanele în orice sezon – din punct de vedere alimentar – să simt miros de legume. Dar parcă tot mirosul care coboară pe trotuar de la geamurile gospodinelor este mai îmbietor decât gustul efectiv al vinetelor (deși sunt și ele bune).

Începutul școlii nu mă mai afectează direct de mulți ani (și mă bucur, mi-a plăcut cartea, nu mi-a plăcut școala și contextul în care trebuia să învăț, nu îmi aduc aminte cu plăcere de începuturile de an școlar). În mod indirect simt și eu puțin cum începe anul școlar alături de nepoții și de fina mea, fiecare cu ce are: creșă, grădiniță, școală. Le urez succes și adaptare ușoară la oricare formă de școală vor parcurge anul acesta (onfline, offline, combinat, program schimbat, cu plexiglas fără plexiglas și așa mai departe).

În loc de rechizite, mi-am comandat și eu o bibliotecă nouă. Am acceptat în sfârșit că nu voi putea rula la nesfârșit cărțile ca să încapă în cea pe care o am deja, s-au adunat cărți care-mi sunt dragi și vreau să rămână, numai cele pe care le am începute o să-mi ocupe două rafturi. Abia aștept să vină!

Citesc o carte frumoasă (Era și timpul să aprind stelele) despre o mamă cu două fiice și călătoria lor prin lume, o călătorie care, deși le îndepărtează de casă, le apropie unele de celelalte. Emoționantă, o carte de suflet, ușor de citit. Mi-e cam greu zilele astea să parcurg cărți mai greu de înțeles. Dar mă întorc eu și la ele, fiecare la timpul potrivit.

În rest, ce-mi place mult la sezonul autumnal este aerul puțin rece de dimineață și de seară, momentul acela în care îți îngheață un pic nasul (anul ăsta nu cred că va mai fi cazul, avem măștile să ne țină de cald), când e și de mânecă scurtă și de pulover. Cu soare cu dinți care strălucește peste mii și mii de nuanțe portocalii.

De câteva zile nu-mi mai văd pisicile de prin jurul blocului. Pun mâncare și abia dacă se atinge cineva de ea. (poate doar oamenii care se cred binevoitori și aruncă peste mâncarea specială pentru pisici diverse bucăți de ce mezeluri sau cărnuri le-au rămas prin casă, care rămân evident nu doar nemâncare dar se și umplu de furnici). Sper că le-a luat cineva ori să le sterilizeze ori să le adopte. Dar parcă nici măcar eu nu sunt așa de naivă. Cobor mereu plină de speranță că poate-poate le văd iar că prea e ciudat să dispară toate deodată (doar pe una o mai văd, rar, și nu e din grupul vechi). Poate nu le place mâncarea asta nouă. Deși e greu de crezut, până și fandosita mea mică salivează când deschid punga.

Acestea fiind spuse, vă urez toamnă rodnică și, dacă aflu ce s-a întâmplat cu pisicile mele, vă spun și vouă. Mă întorc la citit cât mai are felina mea de dormit, că apoi nici că-i chip să mai deschizi vreo carte până nu te joci cu ea.