Skip to content

De ce peștii nu există

January 2, 2021

Tocmai voi termina prima carte a anului, De ce peștii nu există, de Lulu Miller, apărută în aprilie 2020 și tradusă la noi la Editura Publica. Eu am citit varianta în limba engleză, o bijuterie de carte frumos ilustrată, cu coperți cu albastru și auriu, o carte pe care vrei neapărat să o ai în bibliotecă, desigur, mai mult pentru interior, dar arată frumos și la exterior.

Am scris mai sus că voi termina pentru că încă nu am terminat cartea deși sunt foarte aproape de final. Mă apucă uneori o muțenie și o stare de reflecție după ce termin o carte ca aceasta că nu mai iese niciun cuvânt scris sau rostit despre ce aș putea spune despre ea și așa mă trece o jale că atâtea aș fi vrut să povestesc în timpul lecturii și la final nu mai pot. Așa că urmez o nouă tactică, atunci când mă apropii de ultimele pagini și-mi vine chef de scris scriu și completez cu un paragraf la final, după ce chiar am încheiat.

Tocmai sunt la partea în care aflu de ce peștii nu există. E un pic amuzant că zice în carte de păstrăv și eu tocmai am un păstrăv pus la dezghețat pentru cină. Cum să nu existe peștii? Și eu ce altceva mănânc diseară?

Dar să începem cu începutul….

Lulu Miller este scriitoare și reporter, co-fondator al emisiunii, acum podcast, Invisibilia, care explorează „forțele intangibile care formează comportamentul uman”. (numele programului vine din latină și înseamnă toate acele lucruri invizibile). Am citit prima oară despre cartea De ce peștii nu există parcă la Cristian Lupșa (DoR – Decât o Revistă), apoi a apărut și un fragment în revistă, am mai auzit ulterior de câteva ori despre ea și-mi doream să o citesc. Am început cu Audiobook (era o versiunea integrală pe Youtube) și, deși citită de autoare și foarte plăcut de ascultat, prefer cartea și apoi să-mi notez sau subliniez și mental și-l caiet citate și idei. 

Raftul meu cu o parte din cărțile de citit în 2021

Cartea este o combinație de autobiografie cu memorii și biografie, proză științifică și psihologie. La început nu prea îți dai seama de ce începe așa și cam pe unde vrea să ajungă, deși e destul de clar că autoarea vrea să descopere care este sensul vieții, dacă noi contăm ca oameni, cum faci să trăiești mai departe dacă viața a fost crudă cu tine și au avut experiențe urâte, pentru ce trăiești și care este de fapt ideea, cum perseverezi într-o lume în care pare că nu există ordine și că haosul va avea întotdeauna ultimul cuvânt de spus, suntem noi oamenii mai sus pe scară ierarhică față de alte vietăți sau ne mințim singuri și măsluim studii științifice care să spună povestea pe care vrem s-o auzim pentru că nu vrem să părăsim confortul ca să aflăm adevărul?

Așa ajunge Lulu să studieze viața unui om de știință de care devine obsedată și pe care începe să-l admire profund pentru că acest om pare să fi descoperit secretul pe care ea se străduiește să-l descopere în cărțile sale. Este vorba despre David Starr Jordan, un naturalist, taxonom, ihtiolog și toate denumirile astea deștepte, și pe deasupra președinte fondator al Universității Stanford. 

Pe măsură ce aflăm povestea lui David prin ochii lui Lulu (nu care l-a cunoscut ci care l-a studiat intens) și cum a ajuns el de la un băiat de la țară pasionat de plante căruia îi moare fratele, cel mai iubit om pentru el, să devină așa un om de știință și să depășească toate obstacolele, începem să-l admirăm o perioadă și să credem, odată cu ea, că David a găsit secretul scopului în viață și depășirii obstacolelor, ordinea în haos și acel grit/persistence care te face să o iei de la capăt chiar și când universul îți atacă grav munca de-o viață (cutremur, incendiu, etc.), când mor oameni pe care îi iubești și o grămadă de alte nefericiri care se întâmplă mai devreme sau mai târziu în viețile tuturor. 

În același timp Lulu ne lasă să vedem și părți din copilăria ei și din viața ei precum și tristețile și neliniștile care au făcut-o să caute răspunsuri după ce propriul tată îi spune, la vârsta de șapte ani, că viața nu are niciun sens și că noi oamenii nu contăm și astfel nici ea nu contează și că nu contribuim de fapt la nimic pe lume. 

Pentru mine în acest moment este una dintre cele mai însemnate cărți pe care am avut ocazia să le citesc, o carte în care am descoperit și eu răspunsuri la atâtea întrebări și parcă un punct de pornire într-o viață mai bună și mai onestă cu mine însămi. Au fost capitole în care am simțit fizic cum mi se schimonosește fața de ororile pe care le citeam și despre care aflam prima oară și peste care, dacă aș fi știut că sunt ficțiune, aș fi trecut poate mai ușor. Dar faptul că ele s-au întâmplat și că lumea alege să bage sub preș bucăți de istorie, că există statui de așa ziși oameni prestigioși în fața unor universități prestigioase și nu numai, că ne ”închinăm” în fața unor oameni mai deștepți decât alții dar care au avut o moralitate îndoielnică mai pe față sau mai pe ascuns, mi se fac visceral rău de la stomac și mi se oprește respirația. Că există oameni idolatrizați care au susținut legalizarea sterilizării în masă a oamenilor ”unfit” pentru așa zisa curățare a rasei umane, faptul că există intelectuali apreciați despre care se învață în universități care au spus răspicat și tare că negrii sunt o rasă inferioară și care au călcat la propriu sau la figurat pe cadavre ca să arate lumii cât sunt ei de deștepți și de iluștri și de aleși și de luminați, mi se face rău sincer și fizic. Iar unele dintre ele s-au întâmplat și încă se mai întâmplă, deși uneori ai senzația în carte că autoarea a trăit cândva mai demult (mai ales când merge să vadă anumite locuri sau să vorbească cu anumite persoane care sunt încă în viață și au trăit anumite orori despre care nu vorbește aproape nimeni acum, sau sunt eu prea neștiutoare sau prea oarbă știu de ele) când ea de fapt abia are treizeci și șase de ani. 

Dincolo de furia pe care o poți simți citind această carte (șoc după șoc) și a ștreangului care atârnă permanent cum că nu există speranță și că trăim degeaba, există o speranță care nu stă nici în minciună (self-delusion cum apare în carte) și nici în neștiință. Unde este această speranță și cum arată ea, vă invit să o citiți pe Lulu, o carte absolut fantastică căreia i-aș da dublu de stele dacă m-ar lăsa Goodreads. Nici că se putea să încep anul cu o carte mai bună. 

Și totuși ce-o fi și cu afirmația asta în titlu, de ce peștii nu există? Ar fi culmea să vă dau răspunsul de la final, ce-ați mai înțelege din carte. Oricum încă mă străduiesc și eu să înțeleg, să citesc mai departe, să caut informații, să petrec un timp pe cercetare să înțeleg mai mult și mai profund. 

*Cum am zis și mai sus, am citit cartea în engleză, împrumutată, însă o voi cumpăra în limba română, cred că mi-ar fi mai simplu de urmărit, sunt mulți termeni pe care a trebuit să mă opresc să-i caut, alte cuvinte peste care am trecut peste. M-a ajutat faptul că am început să ascult audiobook o parte din ea, mi-a fost mai ușor să țin pasul cu povestea și să prind subtilități pe care inițial nu le prinsesem. E o carte de citit de mai multe ori și sunt sigură că voi descoperi noi și noi înțelesuri.

2 Comments leave one →
  1. January 8, 2021 11:12 pm

    Frumoasă recenzie, m-a convins să îmi comand cartea. Mulțumesc.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: