Am citit Strălucitor și mi s-a deschis apetitul pentru stilul de povestitor al domnului Viorel Ilișoi. Așa că am comandat și Cele mai frumoase reportaje, neapărat cu autograf, pentru colecție, dar și Necunoscutul Mihai Codreanu, la care nu am ajuns încă.

Cele mai frumoase reportaje mi-au ținut de urât în mai multe seri din ultimele două săptămâni. Vorba vine de urât că nu-mi era tocmai urât. Și nu doar serile, și unele dimineți, pentru că fix azi la cafea am terminat și ultimele două povești. Vorba vine povești. Că nu-s povești, sunt reportaje. Dar de multe ori așa par pentru că, clișeic spus, viața bate cartea. Și dacă la Strălucitor am râs cu foc, la reportaje am plâns de mama focului.

Și-i sunt recunoscătoare domnului jurnalist Viorel Ilișoi pentru călătoriile prin atâtea vieți, unele chiar greu încercate de soartă fie că sunt culegătorii zilieri de mere, controlorii de RATB, pacienții de la secția de Obezi, copiii supradotați intelectual dar extrem de greu încercați financiar, cizmarii de la Vicovu de Sus, copiii abandonați de părinți și locuitori ai canalelor, tinerii salvați de Fundația Concordia, oamenii cu deficiențe mintale, lucrătorii la salubritate sau câte și mai câte altele despre care vă invit să citiți în reportaje.

Și n-ai cum, după ce le citești, să te uiți cu aceiași ochi la viața ta. Și n-ai cum să te uiți cu aceiași ochi nici la viața nevăzută din jurul tău. Și când citești acolo scris negru pe alb despre cineva pe care-l cunoști indirect și vezi prin ce viață a trebuit să răzbească dar apoi a ajuns om la casa lui cu familie și copii și profesie și tot ce mai încape în viața decentă a unui om, nu are cum să nu te podidească lacrimile de respect și recunoștință.

A se consuma în doze mici, seara târziu sau dimineața devreme, cât începe și cât poată să ducă inima fiecăruia, pentru că multe dintre ele, deși presărate și cu firicele de umor, nu sunt deloc ușor de dus și de digerat. Dar dacă sunt oameni care chiar trăiesc sau au trăit ce e relatat acolo, atunci putem și noi să îndurăm să le ascultăm viețile povestite. Și n-au cum să nu ne facă și mai buni, mai înțelegători, mai empatici și mai blânzi cu noi înșine și cu semenii noștri.