Stăteam şi meditam azi dimineaţă în drum spre serviciu până unde poţi merge cu încercatul. E mai bine să te zbaţi la nesfârşit cu speranţa că poate-poate merge sau e mai bine să renunţi şi să te apuci de altceva?
Nu vreau să par o persoană care se dă uşor bătută. Îmi place să încerc o dată, de două ori, de trei ori, chiar de patru ori. Dar cred că vine un moment în care trebuie să pui punct şi să încerci… altceva. Renunţarea nu este o dovadă că nu ai ambiţie sau că nu ai fost suficient de bun. Renunţarea poate să fie un semn că ai fost suficient de deştept să-ţi dai seama că nu merge şi să te apuci de altceva.
Deci… It’s ok to give up… do something else.
*Aceasta postare nu are nicio legătură cu nicio întâmplare din viaţa mea reală, este doar o idee.