Am trei zile de când mă uit la Grey’s Anatomy. Recunosc că nu am luat-o de la capăt ci m-am uitat de la episodul la care a ajuns Alina (cea care m-a molipsit) însă cred că după ce se termină seria 5 o să încep să mă uit de la seria 1. E un serial impresionant şi foarte profund deşi la prima vedere s-ar putea rezuma în “actori frumoşi. toată lumea se culcă cu toată lumea. the end”
Începând de aseară, replica “I’m going to Denver” a devenit pentru mine un simbol pentru lucrurile pe care le fac dar poate nu ar trebui (raţional vorbind) să le fac. Îşi pierde farmecul dacă explic de ce însă o să încerc ca să înţelegeţi şi voi ceva. Era o tipă care-şi pierduse dragostea vieţii pentru că nu se mutase cu el la Denver. Are o tumoare la gât, se operează, îşi revine şi apoi primul lucru pe care-l spune este “I’m going to Denver”. Iar apoi unul dintre doctori, înainte să se ducă să se culce cu o internă pe care o place foarte tare spune “I’m going to Denver” (adică fac asta pentru că e minunat de interzis şi de bine în acelaşi timp). În fine, tre’ să vezi serialul ca să înţelegi sentimentul acela de “I’m going to Denver”.
Şi dacă tot am zis de serial o să scriu şi o replică din el care mi-au plăcut foarte tare 😛 Atenţie. A se citi după ora 00:00 😀
Replica următoare e mai amuzantă dacă ştim că tipa făcea sex cu o fantomă de fapt (adică cu iubitul ei care a murit şi pe care ea încă îl vedea şi făceau chestii împreună):
“Have you ever had mind blowing sex? The kind of sex that makes you wanna die. Just fall on the floor,give up and DIE. Cause the sex I’m having is that good, it’s the best sex I’ve ever had. In fact it’s the best sex ANYBODY’S ever had. I don’t know why anybody who’s had this kind of sex would do anything BUT have sex.”
Gata. Mă uit la Grey’s Anatomy acum.
[…] Tot pentru cunoscători, din 2009, how often do you go to Denver? […]
I’m going to Denver too. Tocmai ce am văzut acel episod.
daca e sa vorbim de seriale cu doctori, mania mea e dr. house. plin de ironie, sarcasm, precum si cuvinte care definesc boli care de care mai ciudate. insa actorul e tare de tot.
Cum sa nu 😛
Aduc si episodul care a aparut saptamana asta? 🙂
sorry 😀
Bai! Nu mai povestiti in avans ca nu mai intru pe blogul asta >:P
Te cred. Vezi sa-ti faci provizii de batiste pe la ultimele episoade (cele mai recente adica)…eu cel putin (poate si din cauza ultimelor evenimente cu sanatatea) am epuizat tot ce aveam la dispozitie 🙂
Stiu povestea de la Alina. Dar o sa ma uit si din urma. Deocamdata nu ma pot abtine sa nu ma uit in continuare 😀
Pacat ca ai inceput asa!! trebuia sa te uiti mai intai la povestea lor (Izzie si Denny) si apoi sa vezi chestia asta cu fantoma…