Am visat şi eu, ca majoritatea copiiilor, ca atunci când o să fiu mare să devin doctoriţă sau avocată. Partea cu doctoriţa mi-a sărit din start prin clasa a şasea când am văzut că nu-mi place biologia şi nici alte materii reale. Partea cu avocatura m-a ţinut un pic mai mult, până prin liceu. Apoi am vrut să fiu psiholog dar totuşi am dat la facultatea de Limbi străine. Acuma sunt mare şi nu ştiu exact ce am devenit: o combinaţie de mai multe lucruri. Probabil pentru că încă mă mai întreb “oare eu ce-o să fiu când o să fiu mare?”.
Azi eram la stomatolog şi i-am zis doctoriţei “M-aş face stomatolog numai de dragul de a vorbi numai eu în timp ce alţii au mereu ceva în gură şi nu pot spune nimic”. Am reuşit să fac şi eu o glumă măcar că pe restul mi le-am înghiţit. Vorba vine mi le-am înghiţit, mai bine spus se duceau pe aspiratorul de salivă ca eu nu aveam voie să înghit 😀
Am văzut azi reclama unui film la care apoi nu m-am mai uitat (nu pentru că nu mi s-ar fi părut frumos ci pentru că mi s-a părut foarte trist iar eu în clipa de faţă nu am nevoie să mă mai uit şi la filme triste) şi mi-a atras atenţia una dintre replici. În ultima perioadă (de fapt cred că tot timpul a fost aşa doar că nu am conştientizat pentru că eram ocupată cu altele), trec foarte uşor de la o stare la alta. Adică într-o clipă sunt la pământ, în alta sunt perfect motivată şi … în picioare. Într-o clipă sunt dezamăgită total şi fără pic de încredere iar în alta … o melodie, un miros plăcut sau o replică dintr-un film mă face să văd lucrurile într-o altă lumină.
Replica este:
“What do I want to be when I grow up? Alive.”
Nu aş putea să explic cum sau cât de tare m-a impresionat răspunsul acesta, cert este că a schimbat ceva în mine. Nici nu-mi dau seama dacă în bine sau în rău, ştiu doar că … temporar.
I need my balance back 😦
Şi o melodie la auzul căreia zâmbesc de fiecare dată:
Locul de Parcare al Grijilor şi al Bucuriilor 
:)))mai..normal asa ar fi, sa nu fii in stare sa vorbesti cu freza in gura, dar studentii practicanti de la stomatologie ti-ar putea povesti despre o persoana care reusea asta (not me…desi:-?as putea incerca:)) Cat despre restu’ ..asa zic si eu “las ‘ ca ma fac eu mare (acum sper ca cineva sus sa nu creada ca vreau kg:D
Eu inca astept sa grow up 🙂
Imi place blogul tau. O sa revin 😉 Des 🙂
Que sera sera…
o cantam cu Oana pe Copou cand mergeam la xerox si dezbateam profund gramatica limbii engleze. Se pare ca avea ea dreptate, oare de ce nu ma surprinde? The future’s not ours to see, que sera sera…
Iti spun sincer tocmai ma pregateam sa iti scriu la un alt post de al tau dar mi-a atras ceva atentia ca pe asta nu l-am vazut:si am zis hai sa citesc ce ai scris.Da!!!Cand eram mica iti spun sincer si eu aveam visuri ca si orice copil, apoi adolescent:mi-am dorit in prima faza sa fiu doctorita:sa-i fac pe oamani bine, dupa care mi-am dorit sa fiu invatatoare ca sa ii invat pe cei mici carte.Acum sunt la o facultate care ma ajuta sa inteleg in mare problemele copiilor si a batranilor.M-am axat acum pe cei a batranilor pentru ca am vazut cum sunt tratati unii (ma refer cand sunt bolvani si sunt in oncologie)nu ca nu imi plac copii, ii ador dar na….In legatura cu filmul:te cred ca nu iti plac filmele triste:nici mie dar din ele atatea invat:ca doar se spune oamenii invata toata viata.Imi dau seama uneori ca trebuie sa invat sa tolerez unele lucruri sau sa ii inteleg pe altii ca nu totdeauna am dreptate, ori ca dragostea e oarba!Iar de melodie:sunt multe:imi place acum muzica clasica:Mozart, un Beethoven si nu in ultimul rand Yiruma:asta datorita filmului sau anumitor secvente de pe cunoscutul saite.Ma linisteste cel mai tare.
Ps:daca am scris mult scuze. 🙂