Mă uitam la Desperate Housewives şi mi-am adus aminte de un subiect despre care vroiam mai demult să scriu dar nu am mai apucat. Am mai spus şi altă dată cât îmi plac concluziile din fiecare episod din Desperate Housewives. Cel pe care tocmai l-am văzut sună cam aşa:

You should never be too impressed by people with good manners. They’re the ones who will give a friendly wave even when they’ve stolen from you. They’re the type to sweetly welcome you even as they try to uncover your secrets. They’re the kind to offer you coffee even as they report you to the police. And don’t be too offended by someone who’s openly rude. Because they may be that way for the nicest of reasons.

De când mă ştiu încerc să mă feresc de oamenii care sunt amabili tot timpul, care nu-şi ies din fire niciodată şi care te copleşesc cu complimente până îţi vine rău. De obicei tot ei sunt cei care reuşesc cumva să diminutivizeze fiecare cuvânt … chiar şi cele care sună oribil diminutivizate. Oare ei chiar aşa sunt sau pur şi simplu joacă un rol foarte bine pus la punct de acasă?

E normal să fii un om amabil şi educat şi plăcut de ceilalţi atâta timp cât eşti sincer. Dar e la fel de normal să te mai enervezi din când în când, e normal să nu ai tot timpul cuvinte de laudă pentru cei din jur, e normal să le spui când greşesc, e normal să le spui dacă te-au supărat cu ceva … after all you’re only human.

Eu cred că e mai bine să nu spui oamenilor că sunt frumoşi dacă nu crezi asta, să nu spui oamenilor că sunt deştepţi dacă tu crezi că nu le-ar strica să mai pună mâna pe-o carte, să nu râzi la glumele oamenilor dacă tu nu crezi că sunt cu adevărat amuzante, să nu zâmbeşti dacă de fapt te-ai enervat, să nu lauzi ceva ce nu merită laude, să nu cauţi motive să linguşeşti. Şi lista poate continua.

Şi sinceritatea are modul ei frumos de a se manifesta. Se cheamă … asertivitate. Da, e un cuvânt nou pe care l-am învăţat şi sunt foarte mândră de asta 😀

Apropo, foarte bun episodul din Desperate Housewives.

Later edit: Încă o coincidenţă: la puţin timp după ce am scris postarea asta am început să mă uit la Liar, Liar, un film în care personajul principal nu poate să mintă pentru o zi. Şi e avocat. Imaginaţi-vă ce dezastru.