Duminică am trecut pentru prima oară graniţa la fraţii noştri de peste Prut. Călătoria a fost ciudată, m-am simţit ca într-un film vechi rusesc. Am aflat şi eu cu ocazia asta ce înseamnă tren cu cuşetă: o banchetă normală jos şi una suprapusă pe care pui cearşaf şi pernă. Când a venit să verifice paşapoartele, controlorului îi păream probabil mai tânără pentru că începuse să calculeze băbeşte pe sub mustaţă… 84-94-04… s-a oprit când a trecut de 20 şi a văzut că am voie să călătoresc peste graniţă neînsoţită de părinţi.

Am observat că dacă îţi cumperi bilet şi nu mergi cu naşul eşti privit ca un infractor. La întoarcere vroiau să ne aşeze pe alte locuri ca să ne facă nouă un bine că “aşa e omeneşte” însă noi nu am acceptat omenia lor şi am vrut locurile noastre. Este, ce-i drept, mult mai convenabil să mergi cu naşul, economiseşti destul de mulţi bani. Românii sunt foarte zeloşi când verifică paşapoartele. Te întorc pe toate părţile deşi semeni perfect cu poza din paşaport. Trebuie să le mai arăţi şi alte acte ca să le demonstrezi. Cică ar face aşa ceva fiindcă aşteaptă şpagă. Hmmm… spagă pentru ce? Pentru că sunt eu ăla din paşaport? Not a chance.

La nuntă a fost foarte frumos, modovenii sunt nişte oameni cu un suflet mare care ştiu să se distreze şi astfel te distrezi şi tu numai uitându-te la ei (că doar n-o să dansezi într-un picior… decât un blues 😀 ). Au reuşit ei să facă să danseze cetăţeni americani pe muzică populară. Tradiţiile nu sunt foarte diferite, ce am văzut altfel au fost banderolele ca de miss şi mister pe care le-au purtat naşii şi domnişoarele şi cavalerii de onoare (vornicica şi vornicel adică). Şi mâncarea a fost foarte bună, o combinaţie reuşită de nou şi vechi. Cel mai mult ne-a plăcut muzica. Nu aveau instrumente însă cântau superb vocal. Mi-a plăcut că s-au ţinut discursuri, chiar dacă toţi spuneau mai mult sau mai puţin aceleaşi lucruri. Mi-a plăcut cel mai mult discursul miresei în care a mulţumit fiecărui invitat care a venit de departe să ia parte la bucuria lor.

Întotdeaua am ştiut că oamenii din Republica Moldova sunt buni la suflet, respectuoşi şi cu un pronunţat simţ al tradiţiei însă mă bucur că am avut ocazia să merg la ei acasă şi să văd lucrurile astea încă o dată pentru că la ei acasă eşti la tine acasă oricând.