Întotdeauna mi-au plăcut începuturile şi finalurile din Desperate Housewives în care Mary Alice Young face o introducere în acţiune şi apoi o concluzie la tot ce s-a întâmplat. În episodul nou (seria 6, ep. 5), a vorbit despre felul în care judecăm oamenii fără să ştim motivele din spatele faptelor lor sau fără să ne dăm seama că în aceeaşi situaţie şi noi am proceda la fel sau chiar mai rău.
“It is in our nature to judge the people around us. We judge the way strangers dress. The way our neighbors tend their lawns and the way our friends act in public. We make these judgements all the time – never thinking that one day we may be judged ourselves.”
„Is in our nature to judge people around us. If they ignore our wishes we believe they are disrespectful. If they don’t watch their children we conclude they are unfit parents. If we catch them cheating we assume we know their reasons. But what will happen when we finally stop to judge our own lives. It can be painful to step back and see what we’ve been doing and even more painful to realize we have no intention of stopping it!”
Am auzit de nenumărate ori prieteni spunând în legătură cu anumite lucruri “eu n-aş face niciodată aşa ceva” şi apoi peste un anumit timp i-am văzut făcând chiar lucrul acela. Nu-mi vine niciun exemplu în minte însă cu siguranţă mi s-a întâmplat şi mie. Într-adevăr e în natura noastră să judecăm pe alţii şi cu toţii o facem fie că o recunoaştem sau nu, fie că doar o gândim, fie că o mai spunem şi altcuiva. Impulsul de a judeca este foarte puternic şi ne trebuie o experienţă de viaţă foarte vastă ca să ne dăm seama şi în loc să judecăm să înţelegem. Dar cu exerciţiu se poate. M-am trezit de multe ori gândind “da, nu cred că procedează bine însă eu oare nu aş face la fel în situaţia lui/ei?”.
Mă gândeam că e frumos să facem în fiecare zi câte un exerciţiu de toleranţă faţă de cei din jur. De fapt cred că ideea e să ne uităm mai mult în propria curte înainte să o judecăm pe cea a vecinilor. Sau să n-o judecăm deloc, indiferent cum arată a noastră. Tot îmi vine în minte bancul acela stupid cu Iisus care zice că cine n-are niciun păcat să arunce primul cu piatra. Şi brusc sare o piatră din mulţime iar Iisus zice “Mamă, dar te potoleşti?”. În fine, stupid joke dar you get the point 😀
Locul de Parcare al Grijilor şi al Bucuriilor 
Da, toata lumea zice ca nu e bine sa judeci…dar in primul moment asta facem. Daca ne loveste intelepciunea, in momentul al doilea incercam sa intelegem, daca nu, continuam sa judecam.
Si altii sa ne judece pe noi si tot asa… 😛
ha, ha! eu n-am zis niciodata ca nu-i dau salatini 😛
si eu sunt de aceeasi parere si o sustin de fiecare data cand am ocazia. e cea mai mare greseala sa judeci. ma feresc pe cat posibil de asta si, chiar daca uneori o fac si eu in gand – imi mai scapa si pe gura, rar – , ma gandesc bine la cum as face eu in locul celui judecat. asa ca ma abtin. oricum, empatia nu doare si sper sa afle cat mai multa lume vestea.
tare asta. nu m-as fi gandit. eu credeam ca o sa dai un exemplu gen “am zis ca n-o sa-i dau elizei salatini niciodata” :))
Iti dau eu un exemplu de oameni care au zis ca n-ar face niciodata ceva si apoi au facut. tovarasul taximetristului de azi care s-a dus la baba desi l-a judecat pe ala ca statea acolo 😀