Deşi în ultima perioadă m-am cam lăsat de scris, mai sunt momente în care îmi vine chef să mai spun câte ceva. Iar eu, în loc să mă aşez într-un colţ şi să aştept să-mi treacă, mai compun câte o postare.

Trebuie să avertizez din start că asta este o postare despre prieteni. Sau despre cei care vor să ne fie prieteni şi noi nu-i vrem. Sau despre cei cărora vrem să le fim prieteni şi ei nu ne vor. Mai rămân şi cei care ne vor şi noi îi vrem dar aceasta nu este o postare despre ei. Deşi dacă ar citi probabil că s-ar întreba la care categorie se încadrează. Aşa că e bine ca postarea să fie luată ca pe ceva general şi nu neapărat cu referire la experienţa proprie.

Există oameni foarte drăguţi, simpatici, săritori şi buni care vor să-ţi fie prieteni şi tu nu vrei. Tu consideri că nu vă potriviţi din punctul acesta de vedere şi încerci să reduci la minim conversaţiile care te-ar putea apropia de ei. Doar că ei nu se prind. Orice aluzii ai introduce în discuţii ei nu se prind. Şi ce ai putea să faci? Să le spui direct şi să îi faci să sufere chiar dacă ei sunt buni, simpatici, săritori şi buni? Sau să îi tolerezi? Of course că îi tolerezi însă ar fi mai frumos să-şi dea şi ei seama că you’re not that into them din punctul acesta prietenesc de vedere. No reason. Doar că nu vă potriviţi.

Există şi situaţii în care tu eşti cel care nu se prinde. Acesta este motivul pentru care am încetat să trag de oameni şi aştept să fiu căutată. Dacă îi pasă cuiva, dacă vrea cineva să vorbim, să discutăm despre ce-am mai făcut, cu siguranţă că mă va căuta. Altfel…. there’s no point in keeping in touch. Până la urmă ce-ai aşa mare tragedie să nu mai ţii legătura cu oameni cu care la un moment dat ai avut ceva în comun, ceva ce acum nu mai există? Mereu vei întâlni alţi prieteni şi apoi alţi prieteni şi aşa mai departe.

Există şi oameni cu care te potriveşti şi cu care poţi să ţii legătura indiferent că mai aveţi sau nu în comun jobul/oraşul în care locuieşti/grupul în care obişnuiaţi să vă petreceţi timpul/activităţile pe care le faceţi. Acesta este un caz fericit. Şi e frumos să ţii legătura cu oameni cu care te înţelegi din priviri (chiar dacă nu v-aţi mai văzut privirile de mult timp), cu care te completezi la replici, cu oameni care îţi înţeleg poantele, cu oameni cu care reuşeşti să te ironizezi în joacă şi niciunul să nu se supere. [Deşi aceasta este o postare despre prieteni şi nu despre familie, ţin neapărat să completez faptul că eu am marele noroc să mă înţeleg aşa chiar cu sora mea, motiv pentru care glumim deseori cu expresia “great minds, think alike”].

Prin urmare sfatul meu (nu neapărat demn de urmat) ar fi să nu ne mai consumăm energia să ţinem legătura cu zeci de persoane cu care nu (mai) avem absolut nimic în comun, doar pentru că ne temem să nu rănim. Probabil că mare parte din ei se gândesc să nu ne rănească pe noi 😛