Parfumul de ceai din postarea concurs de pe blogul Laurei mi-a stârnit şi mie tot felul de amintiri din copilările sau din adolescenţă sau chiar amintiri ale unor momente trăite recent. Fie că îmi făceam inhalant cu ceai de muşeţel ca să am pielea fină, fie că îmi luam porţia de ceai de codiţa şoricelului când mă durea zilnic stomacul, fie că am avut şi eu două-trei replici în piesa “Five o’clock” jucată în clasa a 9-a, fie că eram o telespectatoare fidelă a emisiunii  “Ceaiul de la ora cinci” cu Marina Almăşan, ceaiul a făcut parte într-un fel sau altul din viaţa mea de zi cu zi.

Îmi place concursul organizat de Laura şi vă spun sincer, aşa cum i-am comentat şi ei pe blog, aş fi participat şi eu. Cărţi şi ceai … ar avea şi Cărtureştiul de învăţat ceva despre promovare din asta. Poate dacă sunt cuminţi le face şi Alma o poză minunată ca cea de mai jos 😀

Dar acum să fim serioşi şi să vă povestesc şi eu puţin despre ceaiul meu preferat. E unul imaginar. Pe care ni-l toarnă Eliza în ceşcuţe mici de plastic atunci când ne aliniază pe toţi, ne toarnă “ceaiul” şi ne ordonă să bem. E cel mai gustos, nu se găseşte nicăieri de cumpărat  şi nici n-o să se dea vreodată la vreun concurs.

Aşa că vă puteţi consola cu cele cincisprezece plicuri diferite de ceai, o carte frumoasă şi un infuzor drăgălaş 🙂