De câteva vineri încoace, urmăresc tot mai atent Dansez pentru tine (cât rezist, de obicei aflu cine a ieşit din competiţie din ziarele de a doua zi). Printre filmuleţe emoţionante, publicitate şi vorbărie cât cuprinde, se mai petrece şi câte un dans. Dansurile nu sunt spectaculoase şi nici nu mă fac să zic “uau”  însă ştiu că şi în spatele lor există multă muncă şi durere şi perseverenţă şi apreciez lucrul acesta. M-am tot ferit să scriu despre cazurile prezentate pentru că nu e bine să ne judecăm unii pe alţii mai ales dacă noi suntem într-o situaţie mai fericită, mai ales dacă viaţa a fost mai blândă cu noi decât cu alţii.

Astăzi însă povestea lui Eduard văzută şi povestită de Corina m-a impresionat şi revoltat în acelaşi timp. M-a impresionat pentru că Eduard are o viaţă grea şi nicio vină. M-a revoltat faptul că oamenii aceia nu au casă, se dărâmă barăcile peste ei, n-au ce mânca şi totuşi se înmulţesc cât vezi cu ochii şi apoi vor să ni se facă milă. Mi-e milă de copii că nu ales să se nască. Nu îmi mai este milă dacă şi ei fac alţi zece copii la rândul lor cu bună ştiinţă. Mi-e milă că nu sunt educaţi şi că poveştile astea n-o să se termine niciodată. În fiecare secundă se mai naşte un copil sub o stea nenorocoasă şi noi nu putem să facem nimic să împiedicăm asta. Nici cu 15 mii nici cu 60 de mii de euro pe care i-ar putea câştiga unul dintre ei la Dansez pentru tine sau la Românii au talent.

Povestea lui Decebal cred că m-a cutremurat cel mai mult. Mi se pare cumplit de greu să creşti şi un copil sănătos. Dacă ai un copil bolnav viaţa ta şi a lui devine un chin. Uneori mai văd şi la mine în cartier o familie cu un “copil” cu dizabilităţi. Am spus copil în ghilimele pentru că probabil copilul are peste treizeci de ani însă e dependent sută la sută de părinţi. Nu mă simt atât de nobilă să cresc un copil cu probleme. Momentan nu mă simt suficient de nobilă cât să cresc un copil sănătos. Ce meserie grea e meseria de părinte şi totuşi aşa mulţi o practică prost fără să fie măcar suspectaţi de malpraxis. Nu e cazul lui Decebal. Sau cel puţin aşa se vede la televizor. Mi-aş dori să cred că aşa sunt cei doi soţi şi în realitate, nu doar în faţa camerei de filmat: uniţi, iubitori unul cu altul în primul rând şi apoi dedicaţi copiilor lor. Dacă e aşa, am tot respectul şi toată admiraţia pentru oamenii aceia şi sper ca Decebal să rămână în concurs cât mai mult.

Îmi pare rău de Claudia. Nu vreau să vorbesc despre povestea ei pentru că unele lucruri mi se par revoltătoare. Din nou, ea n-are nicio vină. Sper să aibă ambiţia de a-şi face viaţa mai bună pentru că putere se vede că are.

Povestea lui Ştefan (care dansează cu Roxana) sincer nu mi-a atras atenţia cu ceva şi nici nu-i cunosc cazul şi motivul pentru care dansează. Nu cred că va câştiga însă fiecare are şansa lui.

Nu în ultimul rând mă impresionează vedetele care îşi rup picioarele şi se umplu de vânătări acolo pentru un scop. Nu ştiu dacă fac asta pentru bani sau pentru publicitate. Mi-e greu să cred că iau chiar aşa mulţi bani cât să merite să petreacă ore epuizante la antrenamente pentru ca mai apoi mai bine de jumate dintre ei să ajungă să fie desfiinţaţi în faţa juriului şi a “măriei sale” publicul.

Şi uite aşa scriind postarea asta am pierdut vreo două dansuri. Dacă pierzi două dansuri pierzi deja jumate de emisiune că în rest se vorbeşte pentru tine, se face publicitate pentru tine, se jurizează pentru tine, mai cântă şi Bănică un pic pentru tine, se mai bâlbâie puţin Iulia pentru tine, mai dă Fares nişte ceaiuri pentru tine. Şi după atâtea “pentru tine”, mai este şi un pic de dansez. Oare am timp să mă uit la un serial între două dansuri?

Acum să fim sinceri. Ar avea Stewie şanse să câştige vreun Dansez sau vreun Românii au talent?