Vă mai amintiţi melodia “O lume minunată” cântată de Mihai Constantinescu? Era foarte difuzată pe la emisiunile pentru copii mai ales în preajma marii sărbători de 1 iunie. Am ascultat-o acum de câteva ori ca să intru în atmosferă. Toată ziua, de când a publicat Laura concursul, m-am tot chinuit să îmi amintesc o întâmplare frumoasă, un cadou deosebit, un 1 iunie special pentru copilăria mea. Vreau foarte mult să particip la concurs însă încă şi acum în timp ce scriu postarea asta mă tot întreb ce să povestesc în comentariu.

Cine mă cunoaşte bine ştie că nu mi-a plăcut niciodată să fiu copil şi mă simt mult mai bine acum în pielea de om matur. Când mă gândesc la 1 iunie nu-mi vine în minte decât faptul că trebuia mereu să mergem undeva cu şcoala (la Bojdeuca lui Creangă, la teiul lui Eminescu, în parcul Copou etc). Şi de fiecare dată, dar de fiecare dată, ploua şi era frig afară. Cadouri nu-mi amintesc să fi primit, nu pentru că n-ar fi vrut părinţii să ne cumpere ci pentru că era greu (şi aşa se apropia sfârşitul anului şcolar şi se duceau banii pe coroniţă şi cărţi de premiu). Ţin minte că m-a întrebat colega mea de bancă în clasa a patra ce-am primit de 1 iunie. Şi i-am spus că am primit rochia pe care o voi purta la banchetul de încheire a clasei a patra. Şi ea s-a mirat că na, toată lumea primea o rochie pentru banchet. Altceva nimic? N-am considerat niciodată ziua de 1 iunie o zi importantă şi nici nu cred că sufeream neapărat că nu mă umplea cineva de cadouri scumpe. Era doar o altă zi de vară, o zi mai aproape de vacanţa cea mare.

Aş putea totuşi să povestesc cum mă bucură pe mine copilăria acum. Nu copilăria mea ci a copilului care-mi umple sufletul de bucurie de citez “doi ani şi djiumati” de când s-a născut. I-am şi dedicat o postare de primul ei 1 iunie pe care o recitesc astăzi şi o voi reciti mereu cu mare drag (şi mai îndrăzneşte lumea să mă întrebe de ce am blog). M-am bucurat de 1 iunie anul trecut când i-am luat împreună cu soţul meu o tricicletă pe care se urca înainte să apuce tăticul ei să o monteze, aşa ca să-şi marcheze teritoriul şi să fie clar a cui este. Nu-i place ei să meargă pe tricicletă de una singură însă asta nu schimbă cu nimic bucuria de a o fi primit. Aş fi vrut să îi luăm o trotinetă anul ăsta însă cred că voi merge pe recomandarea soţului meu de a o aştepta să mai crească, să nu o vedem julită toată căzând de pe trotinetă.

Ne bucurăm de încă un 1 iunie alături de Elizeu, de un prim 1 iunie alături de finuţa noastră, Diana. Ne gândim cu drag la Matei, la viitorul bebe al naşilor noştri, la nepoţica, Mădălina. Ne bucurăm de bucuria prietenilor noştri care şi-au dorit şi sunt părinţi.

Cred că tocmai mi-am amintit ceva frumos care mi s-a întâmplat în preajma zilei de 1 iunie, un lucru care a avut ceva important de spus în ceea ce sunt eu astăzi 🙂 Poate am şi eu o şansă de câştig.