Skip to content

Lucru mare-i omenia

July 2, 2011

Ştiţi melodia aceea din popor “Lucru mare-i omenia?” Eu o tot ascult dimineaţa la căşti când merg spre serviciu, în varianta cântată de Andra. Mult timp o ascultam în maşină la maxim însă pentru că îmi plăcea ritmul, nu băgam aşa mult în seamă versurile. De la o vreme am început să o ascult cu atenţie şi să o privesc ca pe o lecţie de viaţă. De fapt multe melodii din folclorul românesc sunt poveşti de viaţă.

Am ajuns să cred că oamenii buni au devenit o specie pe cale de dispariţie, o specie din ce în ce mai cotropită de oameni răi, meschini, invidioşi, mincinoşi, oameni care cred că pot obţine ceva bun pentru ei din asta. Mi-au atras atenţia versurile “cine în viaţă greşeşte, pân’ la urmă tot plăteşte“, nişte versuri care deşi par răzbunătoare, îmi mai alină puţin revolta şi indignarea şi îmi redau speranţa că legea talionului nu a rămas doar o sintagmă din vechea Babilonie.

Cine crede că puterea stă în răutate şi în numărul de capete pe care calci se înşeală amarnic. Adevărata putere stă în numărul de oameni cărora le faci bine necondiţionat şi fără interes personal. Puterea stă în arta de a iubi şi a avea înţelegere pentru cei din jur. Puterea hrănită din răutate ascunde numai prostie, frustrare, slăbiciune şi imposibilitatea de a creşte şi de a te afirma altfel.

Sunt sătulă să văd oameni care-ţi calcă pragul cu zâmbetul pe buze dar care mai apoi nu ratează prima ocazie să îţi râdă în faţă. Mă revoltă faptul că prieteni apropiaţi îţi pot întoarce spatele sau te pot pune în situaţii urâte şi penibile în care îi rugasei în prealabil să le evite. Sunt sătulă de oamenii care îşi văd doar propriul interes, oameni egoişti şi siguri pe ei, oameni care sunt convinşi că lor n-o să li se întâmple niciodată nimic. Guess what? Bula aia de săpun în care trăiesc unii oameni e foarte fragilă şi se mai şi sparge din când în când. Şi mai ales sunt sătulă de minţile înguste.

Le mulţumesc tuturor oamenilor cu adevărat buni care ne înconjoară.

Celorlalţi, nu-mi rămâne decât să le dedic … o melodie.

Advertisements
5 Comments leave one →
  1. Madalina permalink
    July 4, 2011 8:07 pm

    Sincer par suprinsa sa vad ca mai exista oameni care gandesc astfel si vad lucrurile din asemenea perspectiva, adica cea pe care tocmai ai descris-o. E deseori dureros sa vezi ca in jurul nostru aproape toti sunt cu adevarat meschini, perfizi, ipocriti..si sinonimele pot curge la vale. Cum sa reusesti mereu sa treci mai departe, cand ai un gust amar? Trebuie insa, trebuie pentru cei de langa noi, foarte aproape noua:)

  2. July 3, 2011 4:29 pm

    S-au adunat mai multe. Nu azi neaparat ci zilele astea si nici neaparat pe mine direct. Doar ca ma revolta anumite comportamente ale oamenilor care ar trebui sa fie maturi 🙂

  3. Laura Frunza permalink
    July 2, 2011 3:35 pm

    Subscriu. Si imi pare rau ca ai fost nevoita sa scrii postarea asta.

    • July 2, 2011 3:37 pm

      Am simtit eu de mai demult s-o scriu, nu doar inspirata din experiente proprii ci si din experientele celor dragi. Dar azi am fost in starea potrivita ca sa ii dau drumul 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: