N-am ţinut niciodată cont foarte mult de ceea mănânc. Am gustat din tot ce-am poftit şi a fost totul ok. McDonald’s la doişpe noaptea, cartofi prăjiţi şi la prânz şi la cină, pui la cuptor cu usturoi la zece seara, crenvuşti, parizer, ceapă, vinete, salată de roşii zilnic, Chinese food şi câte un KFC din când în când. Era să uit de pizza cu salam picant. Şi de Coca-Cola. Şi de cafea. Cu prăjiturile mai puţin însă din când în când tare te mai unge pe suflet un desert însiropat şi cu multă cremă.
A sosit vremea în care trebuie să fiu atentă foarte mult la ceea ce mănânc. Nimic din ce-am scris mai sus nu se potriveşte cu regimul. Cât n-am avut poftă de mâncare a fost uşor. Dar de-acum s-a isprăvit. Aş mânca de toate la o singură masă deşi ştiu că nu merită să trag ponoasele după aceea. În schimb mă mulţumesc cu supă, pui fiert/la grătar, piure, peşte, curcan, legume (doar) fierte, ceaiuri, biscuiţi cu miere. Am ajuns să nu mai vreau să mai mănânc nimic pentru că mâncarea n-are niciun gust (deşi sare îi pun n-ar strica şi alte condimente). Dacă am mai trişat pe ici pe colo, am avut de suferit. Tot caut pe net meniuri apetisante de regim şi nu găsesc. No more grătar de pui şi cartofi fierţi! No more broccoli! No more orez fără ceapă! N-ar strica puţină diversitate. Şi m-am săturat de medicii care îţi dau liste interminabile cu lucruri pe care NU ai voie să le mănânci. Aş schimba puţin tactica şi aş da la pacienţi o listă lungă cu lucruri pe care au voie să le mănânce.
Concluzia? În mod paradoxal e tare dureros să fii sănătos.
Aştept cu interes recomandări de meniuri gustoase şi sănătoase şi de regim pentru o biată gastrită care nu-şi găseşte şi ea locul în altă parte decât în stomacurile oamenilor.
Dar test pentru Helicobacter pylori ti-au facut? Pe ce baza ti-au pus diagnosticul asta? Eu aveam niste dureri de nu mai puteam sta in picioare ;mi-au facut endoscopie (m-au adormit putin, ca altfel nu ma incumetam) si testul de care iti spuneam. Abia apoi s-a trecut la scris retete… Omez (omeran) e un medicament si mai bun, mai e Maalox.
Am facut si test de heylcobacter care a iesit pozitiv (am luat tratament trebuie sa repet testul) si endoscopie (de aici diagnosticul). Am fost treaza la endoscopie (horror experienta). Am luat si Omeran si Maalox (maalox doar cand erau durerile f mari). Acum nu mai am dureri dar starea generala proasta inca persista si nu pare sa mai treaca si alti medici au zis ca n-ar fi de la gastrita si tre sa mai investigam. Mai investigam… ce sa facem. Sanatate multa urez tuturor ca tare pretioasa e.
Multumesc mult de sfaturi. Mananc sanatos, evit alimentele interzise, iau medicamente dar sunt tot rau. Tind sa cred ca nu gastrita imi da starile astea de rau ci altceva. Nu stiu ce insa si nici doctorii nu stiu sau nu isi dau macar cu parerea ci vor numai sa scape de tine si se iau de primul simptom ca sa puna un diagnostic de multe ori gresit. Am ajuns sa-i urasc sau cel putin pe cei la care am fost eu. Te expediaza imediat cu reteta si regim desi sunt milioane de alte boli cu aceleasi simptome. As prefera sa nu le dau eu variante ci sa se gandeasca ei la ce-as putea avea…Asta e. Ma tratez de gastrita momentan ca asta stiu sigur ca exista cat de cat acolo.
Ca sa-ti iasa piureul mai gustos, uite un truc: dupa ce fierbi cartofii, nu arunci apa ramasa, ci o scurgi intr-un ibric. Pasezi cartofii si torni cate putin din apa asta (eu pun cam jumatate), mai adaugi niste unt si ai sa vezi ca are alt gust.
Nu cred ca ti-ar face rau ficatul de pasare. Il gatesti in tigaia in care prajeai cartofii, doar ca acum pui apa, cam pe jumatate, cat sa acopere ficatul. Pui capac si lasi sa scada apa pana la limita (adica atat cat sa nu se faca scrum bunatate de ficat, pe care il mai incerci cu furculita si-ti dai seama cam cat trebuie sa-l mai tii pe foc). E mai gustos decat daca l-ai praji in ulei si mai sanatos.
Scapi de gastrita cu regim (chit ca urasti cuvantul asta) si niste pastilute (ranitidina, omeran sau dicarbocalm, depinde ce-ti recomanda medicul). Sigur, ideal e sa nu ai stres. Am avut si eu probleme cu stomacul, pe fond nervos, si am scapat de ele. Evita smantana chiar si dupa ce, teoretic, s-a terminat perioada de regim. Din cate imi amintesc, ai voie sa mananci macaroane cu branza, lapte cu orez, cu gris sau cu taitei. Fa-ti cartofi copti, ca au un gust muuult mai bun, mai ales daca ii treci prin putin unt, mananca supa cu pesmeti/covrigei, bilute din branza de vaci si biscuiti (vezi ca e reteta pe net).
faptul ca nu ai cititori n-ar trebui sa te descurajeze. dar, scuza-ma ca-ti spun, daca nu scrii, ce sa citeasca cititorii?:)
eu ti-am citit tot blogul, cap-coada, apoi m-am abonat la el si citesc posturile direct in mail. vin pe aici numai cand am ceva de zis.
imi plac posturile tale despre filme [asa am aflat despre “Tangled” – multumesc!:)] si cele cu citate. o mica rugaminte: daca scrii despre filme, nu le povesti!
sunt convinsa ca iesi prin oras, povesteste-ne ce ai mai vazut / facut / patit. sau, daca stai acasa, nu te uiti la pereti, nu?:) vezi un film, citesti o carte etc.
uite, am scris despre tipa asta, care a facut un trafic mare peste noapte aproape.
http://10luckyrock.blogspot.com/2011/08/wiwt.html
nu zic sa faci ca si ea [te bate gandul?:))], dar, uite, ai putea de exemplu sa-ti dai cu parerea despre alegerile sale. si-asa nu ajung sa vad blogul ei. plus, mi-ar placea sa citesc si o opinie, nu numai sa-i vad pozele. na, mai gandeste-te.:)
era sa uit: gastrita mea s-a vindecat, nu stiu cum e la altii, eu nu am mai avut probleme de foarte mult timp. e drept, nici nu mai beau cola sau pepsi [deloc] de cel putin vreo 5 ani.
oh da! gastrita! minunata gastrita!
am facut prima data gastrita pe la vreo 20 de ani, de la cola. [primeam gratis 2 sucuri pe zi, cum era sa nu profit??:))] am tratat-o cu [multi] cartofi fierti, lapte batut si iaurt simplu. a, si dicarbocalm.
apoi am avut mare grija la ce mananc si ce beau. vreme indelungata. cu toate astea, am mai facut o data gastrita, peste cativa ani. si de atunci sunt atenta la stomacul meu. la cel mai mic semn ca s-ar reimbolnavi, schimb repede alimentatia. [care, oricum, e mai sanatoasa acum decat la 20 de ani :), iaca nu-i bine sa fii mereu ca la 20 ani, cum zice Voltaj :))]
in alta ordine de idei, am auzit ca ai mai mult timp liber decat altii [shhhttt, sa nu ma spui!], de ce nu scrii mai des? ma intrebam eu intr-o zi.
Da, da si noi avem Cola si Fanta gratis la munca si beam in loc de apa doar pentru ca era gratis. Desi avem si apa plata tot gratis 🙂 Gastrita se vindeca pana la urma sau te procopsesti cu ea cam pe viata?
De ce nu scriu mai des? Nici eu nu stiu, cred ca e o lipsa de subiecte sau o mare lene pentru ca si asa nu prea am cititori. Dar totusi ma simt incurajata de cei putini pe care-i am sa mai impartasesc din cand in cand din ideile mele.
Ma bucur ca te simti bine :-*