Deşi eu sunt în culmea fericirii când blogul meu are mulţi vizitatori sau când cineva nou se abonează  la postările mele, eu nu sunt asa o mare consumatoare de bloguri. Sunt câteva bloguri pe care le citesc constant (a se vedea categoria Citesc cu drag, categorie care sper sa se măreasca pe măsură ce descopăr şi alte bloguri pe gustul meu) şi bloguri peste care mai dau ocazional. Obişnuiesc să citesc doar postările şi să las comentarii doar atunci când am ceva de spus de bine. Dacă am ceva de spus de rău prefer să mă folosesc  de x-ul roşu din dreapta sus şi să-mi văd de treaba mea, nu văd de ce aş invada spaţiul cuiva cu părerile mele (oricum nu e ca şi cum aş schimba eu ceva din gândirea cuiva doar fiindcă spun ce cred).

Recunosc faptul că uneori, când citesc anumite postări/articole, îmi vin în minte (fără să le pot controla) tot felul de lucruri mai puţin plăcute gen “ce mega tâmpenie”, “cum poţi să gândeşti aşa ceva”, “how stupid can you be”, “ce minte îngustă” şi altele. Însă tot timpul rezist tentaţiei de a da glas gândurilor mele pentru că nu am niciun drept să fac asta. Fiecare gândeşte, scrie, procedează cum crede mai bine de cuviinţă. Dacă planeta a devenit suprapopulată, în online, slavă Domnului, este loc pentru toată lumea.

Deşi eu evit să citesc şi comentariile la postări pe bloguri/ziare,  uneori mai arunc un ochi de curiozitate, mai ales dacă articolul tratează un subiect/sensibil sau controversat. Am observat  astfel că există foarte multe persoane care insistă să lase comentarii răutăcioase  pe bloguri sau la articole de ziar. În online oamenii aruncă cu pietre şi se împroaşcă între ei cu noroi virtual fără nicio măsură şi cenzură. Ce la început trebuiau să fie doar nişte simple păreri, se transformă uşor-uşor în acuze şi injurii. Probabil că este o modalitate de descărcare a stresului şi a grijilor zilnice. Probabil că înainte unii aruncau cu farfurii în perete ca să se descarce, în aceste vremuri de criză când nu-ţi mai permiţi nici farfuriile şi nici reparaţiile la perete, e gratis şi comod să arunci în stânga şi-n dreapta cu vorbe.

Mi-a venit ideea acestei postări acum câteva zile bune după ce-am citit comentariile la articolul acesta din Evenimentul Zilei. Ce mi-a dat însă impulsul să o scriu a fost însă un comentariu pe blogul Oliviei care sună cam aşa: LOL, cine te-a pus sa ai blog personal? să vezi acum alaiul de hateri… Probabil că există o plăcere în a comenta non stop sub protecţia anonimatului şi în spatele ecranului. Este ca o luptă fără combatanţi în care ieşi mereu câştigător şi când te plictiseşti dai shut down şi o iei de la capăt a doua zi. Probabil că în online oamenii îşi varsă frustrările din viaţa de zi cu zi şi spun necunoscuţilor lucruri pe care poate le-ar  arunca mai degrabă în faţă vecinilor, şefilor, colegilor, oamenilor de pe stradă. Ce să spun, e şi asta o modalitate de eliberarea tensiunilor negative. Dacă înainte mă enervau la culme unele comentarii, am ajuns chiar să mă amuze cât de imaturi pot fi unii adulţi şi să citesc zeci de comentarii doar aşa, de fun. Mare e grădina online-ului şi mulţi hateri mai sunt în ea 🙂