Am ajuns pe site-ul cu felicitări de pe acest blog. Cine mă citeşte şi mă cunoaşte ştie că nu sunt o fană a lucrurilor handmade însă aceste felicitări mi-au ajuns la suflet şi chiar dacă mai e fix o săptămână până la Crăciun, poate ar mai fi timp de o comandă. Dacă aţi luat deja cadourile de Crăciun şi nu le-aţi dăruit încă, mai puteţi adăuga la pachete şi câte o felicitare pe care aţi scris câteva gânduri bune şi personalizate pentru fiecare persoană în parte. Sincer acum, decât să cumpăr în grabă de la poştă sau din hipermarket nişte felicitări în serie, prefer ceva unicat, pregătit cu dragoste de nişte copii talentaţi. Acum sincer, nu cunosc proiectul îndeaproape şi sper că e real tot ce e scris acolo şi felicitările sunt făcute de copii şi banii ajung la copii. Eu de felul meu sunt mai naivă şi mai impresionabilă când e vorba de copii necăjiţi.
Şi cum să nu fiu impresionată când felicitarea mea preferată este făcută de o fetiţă pe nume Mihaela care este caracterizată ca fiind o fire sensibilă?
foarte faina felicitarea!!! cum sa n-o alegi?? ai facut alegerea perfecta!=D>