Nu înţeleg

Prima zi de protest am crezut că e o joacă a celor care se plictisesc acasă, a doua zi de protest am crezut că doar se continuă “distracţia”, a treia zi de protest deja m-a speriat puţin şi nu credeam totuşi vor urma şi a patra şi a cincea zi de protest. Şi eu totuşi nu înţeleg cine pentru ce protestează şi ce se speră să se obţină din asta. Nu înţeleg de ce se rup garduri, se dau foc la magazine şi la chioşcuri de ziare. Nu înţeleg de ce oamenii aruncă cu pietre unii într-alţii. Nu înţeleg nici de ce au spart geamul unei ambulanţe/maşini de pompieri ce o fi fost şi nici de ce s-a incendiat o maşină. Nu înţeleg nici ce fac suporterii de fotbal acolo şi ce protestează sau ce cauză “suportă” ei în toată povestea asta. Nu înţeleg nici de ce nu există vreo modalitate de control a acestor manifestări care au scăpat deja demult de sub control. Nu înţeleg ce fac mai marii statului în tot acest timp, mie mi se pare că aşteaptă să se sature lumea şi să plece acasă şi a doua zi să fie prea ocupată cu traiul zilnic ca să mai vină. Nu înţeleg de ce-şi riscă ziariştii pielea pe acolo doar ca să mai prindă o poză cu un cap spart de afişat pe prima pagină. Tare grea de cap sunt în ultimele zile…

Advertisement

3 comments

  1. ” Acum eu ma intreb, daca scapam de Basescu, cine vine in locul lui? Ca sunt toti o apa si-un pamant!!” – tocmai de aici porneste toata aceasta “ne-intelegere” a mea. Ce obtinem daca dam jos? Un “ceva” pe care o sa vrem sa-l dam jos peste alti cativa ani de inghitit in sec? Nu inteleg/nu stiu/nu-mi pot da seama daca avem vreo sansa sau suntem un popor bolnav incurabil si fara sanse de recuperare si nicio “chimioterapie” nu ne va mai scoate la liman.

  2. Pai, din ce am inteles eu, treaba sta cam asa:
    1. Oamenii protesteaza impotriva guvernului si a halului in care am ajuns sa traim cu totii dupa 20 si ceva de ani de politici dezastruoase (somajul, saracia, lipsa locurilor de munca, salariile mici, preturile mari), impotriva umflatilor care dorm degeaba in scaun si nu fac nimic pentru romani, ci doar pentru ei insisi, ba chiar ne mai si considera “niste viermi”.
    2. Ultrasii sunt acolo pentru ca orice manifestare care risca sa degenereze ii atrage ca un magnet, ei fiind cei care au distrus garduri de protectie, tonete de ziare, magazine, masini.
    3. Nu am invatat nimic din cele intamplate la ’89. Si acum, ca si atunci, ne batem noi cu ai nostri.
    4. Politicienii au tacut malc cateva zile. Abia ieri l-au scos la inaintare pe Boc, sa-si ia el toate oalele sparte-n cap si sa minta cu nerusinare ca ei de fapt au fost mintiti in legatura cu legea sanatatii.
    5. Iar faza cu Raed Arafat a fost doar scanteia care a aprins focul.
    Pur si simplu oamenii s-au saturat sa fie bataia de joc a politicienilor, s-au saturat sa “traiasca bine” (cum a promis Basescu in campanii), s-au saturat de toate. Si cand paharul se umple, de obcei da pe dinafara… Acum eu ma intreb, daca scapam de Basescu, cine vine in locul lui? Ca sunt toti o apa si-un pamant!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.