Skip to content

Prima impresie homeopată

January 18, 2012

După nenumărate vizite la diverşi doctori la diverse clinici/spitale de stat/particulare, după nenumărate tratamente care mai de care mai antibiotice, după analize care mai de care mai invazive care n-au dus la nicio concluzie/diagnostic şi după o perioadă lungă de aşteptare în care aproape că m-am făcut bine de la sine (nu cu totul dar se simt îmbunătăţiri substanţiale), am decis să încerc şi altceva. Adică o consultaţie la un medic homeopat. Nu spun acum care pentru că vreau  ceva mai mult decât o primă impresie ca să pot vorbi în deplină cunoştinţă de cauză.

Însă prima impresie a fost una foarte bună. Am putut povesti de toate, am putut arăta tot dosarul meu de analize, mi s-a creat o atmosferă caldă în care mi-am amintit simptome/dureri/stări pe care la alţi doctori le uitam complet şi nici ei nu ma încurajau prea tare să mă deschid. Am înţeles că trebuie să încercăm să tratăm corpul ca un întreg şi nu pe bucăţi (aşa cum am fost până acum îndopată cu tot felul de tratamente care parcă mi-au făcut şi mai rău), am înţeles că n-o să văd nişte rezultate de pe o zi pe alta şi că un astfel de tratament necesită o disciplină anume.

Am căpătat  încredere şi nu am simţit nicio clipă că cineva încearcă să-mi împuie capul cu tot felul de lucruri gen “uită tot ce-ai făcut înainte, asta e calea cea dreaptă”. Iar cum mie nu-mi plac oamenii care încearcă cu orice preţ să te convingă/convertească la ceva anume, m-am relaxat şi mai tare în timpul consultaţiei care a durat aproximativ o oră, oră care nici nu ştiu când a trecut.  Am primit un tratament format dintr-un ceai, nişte capsule din plate pentru stomac şi nişte granule “misterioase”. Le numesc misterioase pentru că nu am prospect şi nici nu ştii exact pentru ce sunt, au fost alese de medicul homeopat în urma consultaţiei. Sincer acum nici nu-mi pasă foarte tare, sunt hotărâtă să ţin tratamentele şi să mă duc lunar la consultaţie.

Am cheltuit milioane de lei (vechi) pe analize, medici, consultaţii, tratamente dar mereu am rămas dezamăgită. Acum chiar nu mi-a părut rău pentru niciun leu dat. Până acum m-a costat un milion consultaţia şi încă vreo trei sute de mii ceaiul şi capsulele (granulele intră în preţul consultaţiei). Nu ştiu dacă o să mă fac bine cu totul datorită tratamentului sau nu ştiu dacă o să mă fac bine că funcţionează fantastic efectul placebo. Ştiu doar că simt nevoia să am încredere într-un tip altfel de terapie dacă în metodele clasice mi-am pierdut-o demult. Wish me luck!

Advertisements
8 Comments leave one →
  1. Mărgeluţa permalink
    January 21, 2012 9:26 pm

    Am incercat tratamente homeopate, au fost scumpe, indelungate si nu au dat niciun rezultat din pacate! Daca in cazul meu nu au functionat, asta nu inseamna ca la fel se intampla si-n cazul altora! Asa ca abia astept sa ne mai povestesti cum decurge totul! 😉 Sanatate!

    • January 21, 2012 11:45 pm

      Da, nici eu nu stiu cum va decurge insa am nevoie sa stiu in momentul asta ca o sa functioneze ceva. Mi-am pierdut total increderea in doctori si in tratamentele lor care mi-au facut mai mult rau decat bine. Nu pricep cum poti sa operezi oameni de boli grave dar sa nu stii de la ce vine o banala dar extrem de suparatoare durere de burta. Sa vedem, momentan nu m-a costat cine stie ce, o sa vad ce urmeaza si o sa mai povestesc. Sanatate multa iti urez si tie, am citit pe blog ca si tu ai/ai avut momente grele.

  2. January 19, 2012 8:37 am

    Cred ca te urmez in curand la homeopat. Mi se pare dificil sa alegi unul totusi. Tu cum l-ai ales?

    • January 19, 2012 8:39 am

      Mi-a fost recomandat de o colega de serviciu. De fapt colega de serviciu n-a intentionat neaparat sa recomande ci sa povesteasca despre cum a fost/este la ea si la copiii ei. Si am simtit ca vreau sa merg tot acolo, mi-a inspirat incredere.

  3. January 19, 2012 7:07 am

    asha si este din pacate….ce-ai patit tu cu medicii alopati nu e un caz singular, dimpotriva:((
    eu cred ca tratamentele homeopate pot rezolva anumite probleme, vorbesc din cunostinta de cauza. totul e sa fii consecvent, sa respecti tratamentul si sa ai rabdare, homeopatia presupune si timp! insa eu as fi intrebat ce sunt pilule alea, gaseai pe net ce anume rezolva ele ….in rest, multa sanatate si spor la scris pe blog!:)

    • January 19, 2012 7:20 am

      Cred ca n-am vrut de fapt sa stiu, n-am vrut sa caut pe net, m-am saturat de citit pagini intregi de remedii si prospecte si pareri. De data asta fac altfel si din punctul asta de vedere. Merg pe o idee, pana la proba contrarie 🙂

  4. January 18, 2012 9:33 pm

    Ca o explicatie foarte simplista – granulele sunt un fel de extracte de plante dar diluate cu apa si zahar. Din ce stiu eu nu au ingrediente ciudate, excipienti sau alte minunatii. Homeopatia se bazeaza pe principiul calitate nu cantitate astfel ca foloseste doze mici din diverse remedii extrase din plante, minerale si alte chestii din natura. Nu are ce rau sa-ti faca. Eu am luat astfel de tratamente (mai mult cand eram (mai) copil, sub indrumarea mamei) dar acum nu mai iau. Nu as putea sa zic ca sunt pro sau contra dar nici nu-s convinsa ca placebo iese din discutie. 🙂
    In orice caz, iti doresc sa te faci bine si pana atunci sa ai rabdare ca astea-s mai mult remedii pe termen lung, nu au efecte imediate.
    Si mie mi-au placut discutiile lungi cu medicul, faptul ca parea interesata de mine si de problemele mele, faptul ca avea explicatii pentru ele si mi le oferea si mie. E frustrant uneori cu medicii alopati care se uita 2 sec la tine, iti scriu o trimitere cu un diagnostic generic din care nu intelegi mare lucru si nu-ti explica nimic.
    Doamne cat am scris… 🙂

    • January 19, 2012 7:04 am

      Multumesc, Diana. De asta sunt si asa increzatoare: daca bine nu-mi face, rau in niciun caz. Merita incercat 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: