O carte care dacă nu m-ar fi enervat aşa de tare, aş fi putut să spun chiar că mi-a plăcut. Dacă aveţi de gând să citiţi cartea nu mai citiţi postarea că am de gând să spun cum se termină, altfel n-am cum să explic ce m-a enervat.
Long story short: A fost o dată ca niciodată un copil sărac care îşi dorea foarte tare de Crăciun o bicicletă. A fost băiat bun, a făcut tot ce trebuia ca să merite cadoul mult aşteptat. Numai că tatăl lui murise iar mama lui nu şi-a permis să-i cumpere o bicicletă şi i-a împletit un pulover în schimb. Copilul e dezamăgit peste măsură, insistă să plece acasă deşi mama lui îi spusese că e foarte obosită să mai conducă (erau la bunici), au un accident cu maşina iar mama lui moare.
Tot restul cărţii descrie suferinţa băiatului şi cum merge el pe calea cea rea pentru ca mai apoi să ajungă pe cea bună şi să înţeleagă cu ce-a greşit de nu a apreciat cadoul primit de la mama lui. Ba chiar descoperă că bunicii îi cumpăraseră bicicleta mult iubită dar nu mai apucaseră să i-o dea pentru că el se înfuriase şi plecase. Când am văzut ce se întâmplă, mi-a trecut prin cap faptul că ar putea să viseze, mi se părea prea sadic din partea autorului să-l facă să se simtă atât de vinovat pentru asta. Şi…supriză…chiar visase acest drum spre căire, se trezeşte şi-i spune mamei lui cât o iubeşte şi cât îi place cadoul de la ea şi trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi (dovadă că fiecare merită o a doua şansă).
Acum serios vorbind. Cum poţi să condamni un copil de doisprezece ani că e dezamăgit când primeşte de Crăciun un pulover hand-made? E adevărat, el procedează greşit prin felul violent în care reacţionează, mai ales că ştia cât de prost stăteau cu banii dar totuşi. Ce s-ar alege de lumea asta dacă le-ar muri părinţii tuturor copiilor dezamăgiţi de cadourile primite? Nu mi-ar ajunge degetele de la o mână să număr de câte ori am dorit ceva şi am primit cu totul altceva, nu neapărat de la “Moş Crăciun”. Ştiu că putem trage multe învăţăminte din povestea asta dar nu cred că sunt necesare nişte lecţii de viaţă atât de dure ca să pricepem că trebuie să preţuim, să apreciem ceea ce avem şi poate cândva vom avea şi ceea ce ne dorim.
Ce nu mi-a mai plăcut la carte au fost prea multele referiri religioase. Am fost însă de acord (parţial) cu ideea că noi suntem în mare parte responsabili de fericirea noastră: putem alege să ne plângem de milă, să urâm pe toată lumea şi să ne punem (figurat vorbind) ştreangul de gât sau putem alege să ne revenim din durere (nu dintr-o dată, dar măcar câte un pic).
Recomand totuşi cartea, chiar şi acum că ştiţi tot ce se întâmplă, are câteva pasaje care merită parcurse.
Locul de Parcare al Grijilor şi al Bucuriilor 
:)) Inseamna ca e ceva de cartea asta daca a starnit atatea controverse! :)) Ai mei mi-au promis ca-mi cumpara bicileta daca iau locul 1 la scoala. Am luat mereu, in fiecare an, da bicicleta n-am vazut-o niciodata. Si nici acum nu stiu sa merg pe bicicleta! :))
Asa a patit si sora mea. Ea si-a cumparat pana la urma la maturitate insa nu a mai fost acelasi lucru. Pentru bicicleta am tanjit si eu ani de zile si am avut abia in facultate. La noi la bloc numai copiii cu parinti in strainatate aveau.
Oh, bietul copil. Chiar pare sadic autorul din ce zici. Un copil intelege astfel de chestii doar daca i se explica foarte clar si cu muuuuuuuulta rabdare.
Da, sadic autorul insa se pare ca povestea e inspirata din viata lui deci… si-o fi varsat si el amarul…
Si mie mi s-a promis o bicicleta daca iau premiul intai. Si in clasa intai si intr-a doua si tot asa pana intr-a opta. Si am tot luat premiul intai si n-am primit bicicleta niciodata. Daca am fost suparata? Cu siguranta! Daca am reactionat aiurea? Nu, am fost un copil prea fraier, nu-mi impuneam dorintele nimanui. Insa am ramas marcata, asta cu siguranta. Nu stiu care este morala cartii, eu nu-mi dau seama: e pentru parinti sau pentru copii? Ne invata sa respectam dorintele copiilor ca altfel murim si copilul o ia pe o cale gresita sau ii invata pe cei mici ca nu primesc pe lumea asta tot ce isi doresc si ar fi bine sa se obisnuiasca cu asta? Hm, trebuie sa citesc cartea ca sa aflu. Noroc ca e a mea si o pot citi oricand! :-))))
Imi pare rau de bicicleta ta si stiu ca te-a marcat asa cum si pe mine m-au marcat anumite lucruri care pentru mine contau la vremea copilariei. Cred ca morala este pentru copil sa fie multumit de ceea ce priveste, mama nu apare in nicio ipostaza ca si cum ar fi facut vreo greseala. Astept un alt comment dupa ce citesti cartea 😀
Exact, mama nu apare ca si cum ar fi facut vreo greseala, acum ca ai mentionat imi dau seama. Probabil autorul e de moda veche, oricum, cand parintele avea dreptul sa faca orice pe altarul sacrificiului pentru copil si copilul trebuia sa inteleaga.
A, si, din nou..mult stimatul autor..sa-i ,,ucida”ambii parinti bietului copil??!! Cu toata morala ulterioara si lectiile de viata pe care le putem invata, te felicit Mihaela pt ca ai terminat cartea,eu as fi aruncat-o cat colo!!
Doamnelor, vorbiti si judecati reactia unor PERSONAJE! Acestea au ,,facut” doar ce a vrut blestematul de autor care v-a pus( sau te-a pu pe tine Mihaela) pe ganduri….Daca e sa comentez si eu subiectul, eu imi interoghez puii cu ceva timp inainte de ,,eveniment” zi de nastere, Craciun etc..si incerc pe cat imi permit sa le iau exact ce isi doresc, tocmai in urma experientelor traite de mine in copilarie. Nu sunt niste rasfatati si nici eu nu-mi permit marea cu sarea, va spun un mic secret, de-a lungul unui an, strangem ,,la borcan” tot ce inseamna bani metalici, marunti primiti rest pe care-i ratacesti prin buzunare, si de acolo cadourile de Craciun.Ati ramane surprinse, anul asta am strans 485 lei!!!! Pupici tuturor!!!
Da, sunt constienta ca sunt niste personaje insa de multe ori viata seamana asa de tare cu fictiunea din carti sau filme (plus ca, am uitat sa spun, povestea din carte este inspirata din viata reala a autorului si, din ce am citit, autorul nu a mai avut o a doua sansa). Felicitari pentru faptul ca asculti si dorintele copiilor tai si cauti solutii sa le oferi atat cat se poate ce isi doresc!
eu gandeam din punctul meu de vedere, in sensul ca am fost si eu dezamagita de unele cadouri alor mei dar nu chiar cum ai patit tu. ai mei aveau alt gen de a face cadouri, mergeau pe chestii practice: treininguri, pijamale, carti pentru scoala-culegeri de mate:)) in schimb, chiar daca pe moment imi pica greu asa “dar” stiam ca la un moment dat imi vor lua si ceea ce-mi doream initial. cat despre pustiul din carte, reactia lui a fost exagerata chiar daca cumva explicabila…eu ma gandeam la saraca mama lui care nu si-a permis sa-i cumpere bicicleta multvisata. pentru un parinte e groaznic sa nu-ti poti permite tot ce vrei pentru copilul tau….
Da, sunt perfect de acord, si mie mi-a fost foarte mila de mama lui doar ca si atitudinea ei mi s-a parut nepotrivita. Ar fi putut sa vorbeasca dinainte cu el sa ii explice ca nu isi permite si sa nu se mai astepte. Ea ii impletea puloverul in timp ce el povestea cat de tare isi doreste bicicleta. Ar fi trebuit sa-l avertizeze, sa-l pregateasca pentru faptul ca n-o va primi. Ea in schimb a ales sa astepte pana in ajunul craciunului, l-a lasat sa isi faca sperante aiurea.
exista dezamagiri mult mai mari in viatza decat un cadou care nu-ti place! in plus, parintii au alte criterii de valoare decat copiii, fie ei si de 12 ani. sansa a doua e o chestie buna!:)
Ca sa iti dau un exemplu, cand eram prin clasa a 6-a, am rugat-o pe mama ca de ziua mea sa imi cumpere un pulover (dar unul mai lung, sa acopere fundul). Mi-a luat de ziua mea un pulover pana in talie. Alta data a vrut sa imi ia de 1 iunie un tricou, i-am aratat exact ce tricou vreau si mi-a luat in schimb unul roz cu Minnie Mouse. Ideea este ca parintii au alte criterii dar nici nu asculta. Stiu ca exista dezamagiri mai mari in viata decat un cadou nepotrivit insa cred ca in carte copilul a fost judecat prea aspru pentru faptul ca a fost dezamagit de cadou, cred ca reactia lui a fost intr-adevar prea violenta dar oarecum normala si explicabila.
cum poti sa ma condamni pe mine ca sunt dezamagita cand imi daruiesti ceva ce nu-mi place? poti sa ma condamni daca nu-ti multumesc si daca iti reprosez in mod nepoliticos ca mi-ai cumparat o prostie. dar ceea ce simt? asta nu-i de condamnat, nici in cazul baietelului, nici in cazul meu, nici in cazul tau, Mihaela. e ca si cum am condamna pe cineva ca iubeste sau ca uraste.