Am văzut alaltăieri pe pagina de Facebook a site-ului Voyo că au băgat un film nou care mi-a atras atenţia prin titlu şi poza de pe DVD. Părea genul meu de film de weekend aşa că ne-am uitat aseară. Începutul promitea să fie al unui film interesant şi haios (dacă aveţi de gând să vă uitaţi totuşi la film, poate ar fi bine să nu mai citiţi postarea pentru că e spoiler în toată regula, altfel n-am cum să-mi dau cu părerea).

Rezumat: o tânără de douăzeci şi opt de ani, consilier marital de meserie, o romantică incurabilă, tocmai se căsătoreşte cu cel despre care credea că e dragostea vieţii ei. Inspirată de modelul părinţilor ei, happily married de 30 de ani dar şi de meseria ei, tânăra crede foarte mult în instituţia căsătoriei. În scurt timp află că mama ei vrea să divorţeze, că a fost nefericită în toţi aceşti 30 de ani şi că vrea în sfârşit chiar şi la bătrâneţe să aibă parte de aventură în viaţa ei şi să facă lucruri pe care şi le-a refuzat toată viaţa din cauza căsniciei. Tânăra nu este de acord, face tot felul de eforturi care mai de care mai nesăbuite ca să-şi împace părinţii, reuşind în felul ăsta să-şi neglijeze propria căsnicie şi să se certe cu soţul ei.

So far so good. În afară de faptul că mă scotea din sărite tânăra soţie care ignora cu desăvârşire nefericirea mamei şi suferea necontenit pentru devastarea tatălui (care oricum o şi înşelase pe mama ei şi făcuse un copil cu alta în timp ce erau căsătoriţi dar cică despărţiţi!!!) care tocmai fusese părăsit, filmul încă părea interesant. Lumea încerca să o convingă pe Ava (tânăra soţie) că de multe ori părinţii pot fi mult mai fericiţi separaţi decât împreună însă ea era atât de fixată pe ideea că trebuie să rămână împreună că nu lua în seamă pe nimeni.

Mare mi-a fost mirarea să văd că la final şi părinţii şi ea cu soţul s-au împăcat, promiţându-şi unii altora o viaţă plină de … compromisuri. Au mai făcut şi un copil pe deasupra (cei tineri, of course). Ok, wait a minute, nu e ăsta happy end-ul pe care-l aşteptam. Adică asta vor ei să spună? Că o căsnicie este o viaţă plină e renunţări? Că doi soţi trebuie să stea împreună deşi sunt copleşiţi de compromisurile pe care trebuie să le facă pentru a face căsnicia să funcţioneze? Sunt de acord că pe lângă dragoste şi înţelegere o căsnicie mai înseamnă şi mici compromisuri dar dacă aceste compromisuri şi renunţări sunt atât de mari şi de invazive că ne chinuie şi ne face să spunem că am fost absolut nefericiţi 30 de ani(!!!), înseamnă că lucrurile nu sunt chiar aşa de roz şi totuşi, chiar trebuie să aşteptăm 30 de ani să spunem asta cu glas tare?

“Ava: I understand you feel betrayed and I’m not minimizing what happened 25 years ago but it is really worth throwing away a long happy marriage?”

Ava’s mother: What makes you think that I’ve been happy?”

Ava’s father: Well, of course we were happy!

Ava’s mother: Of course, you were happy! I spent the best part of my life catering to your adulterous ass. Now it’s my turn. I wanna feel sexy, I wanna have adventures. […] I am the voice of experience. I have done 30 years of hard marriage, 30 years of lies and deceit and in all that time you never once put the toilet roll back in the dispenser!

Ai crede că după un asemenea discurs n-ar mai exista şanse de împăcare (şi deşi pentru unii partea cu hârtia igienică ar părea o tâmpenie, cred că în 30 de ani te poate frustra la maxim un lucru atât de mic repetat de atâtea ori) însă filmul se termină cu they live happily ever married. Sincer, chiar nu pricep ce vrea filmul să spună cu finalul ăsta. Dacă a mai văzut cineva filmul, vă rog, mi-ar prinde bine şi o altă părere că eu chiar nu reuşesc să înţeleg.