Mi-a plăcut să traduc încă de pe vremea când eram studentă. Unii profesori  de la facultate mi-au spus că aş avea talent pentru aşa ceva. Nu ştiu dacă chiar am talent însă ştiu că îmi place să traduc literatură şi simt o mândrie foarte mare când îmi iese un text  literar, corect, cursiv şi ceva mai mult decât doar citibil. Tot din vremea studenţiei am început să traduc şi cu contract, pentru bani (nu doar pentru examenele  de la Macari sau de la Cârloanţă – colegii mei de facultate probabil se vor cutremura la auzul acestor nume).

Vreun an de zile am tradus şi cu contract şi cu bani însă uşor uşor am început să traduc pe gratis şi (aproape) fără contract (abia dacă le mai primeam semnate de editură). Pentru că acest voluntariat forţat mă nemulţumea constant, am început să îmi cerşesc banii munciţi în ore şi ore întregi petrecute în faţa calculatorului. Am primit mare parte din bani însă după lungi mailuri şi rugăminţi şi după multă vreme. Am rămas totuşi cu o carte tradusă şi nepublicată pentru care nu cred că voi mai vedea vreodată vreun leu.  Să o numim exerciţiu şi antrenament al skill-urilor de traducător şi să ne revenim.

Pe vremea mult apreciatului Caragiale exista o vorbă pe care el o folosea des în scrierile sale şi anume a fi tradus (cu sensul de a fi înşelat).  Nu ştia el bietul că peste mulţi ani vorba lui spusă la figurat avea să se potrivească de minune şi cu sensul ei propriu.  Am senzaţia că la noi în ţară traducătorul este privit ca un milog muritor de foame căruia dacă îi dă cineva un proiect înseamnă că i-a dat un codru de pâine pentru care ar trebui să-i pupe şi mâna editorului. Traducătorul este luat în râs cu nişte preţuri absolut umilitoare şi cu nişte termene strânse pentru care ar trebui să lucreze zi lumină. Editurile au senzaţia că traducătorul va accepta orice şi oricât, ca o damă de companie care n-are altă soluţie şi altă pregătire şi ar trebui să accepte orice bărbat îi oferă trei lei.

Poate că în trecut chiar aşa era însă în timp traducătorii de literatură au învăţat că nu pot trăi doar din asta şi şi-au format alte competenţe, au job-uri full time şi, printre picături, de amorul artei, mai traduc şi câte o carte. Aici vine momentul în care traducătorul nu mai acceptă orice şi oricât şi în orice termen, lucru care provoacă şocul editorilor care întreabă consternaţi de ce ne ia aşa mult să traducem o carte. Uite de aia, pentru că traducătorii de literatură îşi câştigă pâinea din altă parte, nu mai stau la mila cărţilor lor şi, dacă mai acceptă câte un volum, o fac din pasiune şi pentru un venit suplimentar care va veni uneori la fel de des ca un câştig la loto, fără să mai aibă naivitatea că-şi va primi banii conform contractului.

Am tradus, am fost tradusă dar aleg în cunoştinţă de cauză să mai traduc uneori pentru că îmi place şi chiar dacă nu sunt aşa talentată cum spuneau profesorii mei, un pic tot mă pricep.