Vine uneori câte un moment în viaţa fiecărui om în care-şi pierde glasul sau rămâne fără cuvinte (temporar). La mine a venit acest moment pentru prima oară ieri, efectiv nu reuşesc să-mi mai amintesc un alt moment în viaţa mea în care m-a durut gâtul atât de tare şi vorbitul să fi devenit un aşa chin (plus că degeaba vorbesc că oricum nu se înţelege mare lucru). Mă durea gâtul când m-am trezit însă abia când am ajuns la serviciu am văzut că nu reuşesc să urez şi eu o zi bună oamenilor care coboară din lift. O senzaţie cu totul nouă pentru mine.

Pe lângă multele dezavantaje ale unei dureri de gât (le ştiţi, enumăr doar câteva: nu poţi vorbi la telefon, nu poţi să-ţi exprimi părerea în nicio situaţie, – decât dacă e în scris – munca îţi este îngreunată, lumea care te aude sare care mai de care cu sfaturi de ce să mai bei ca să-ţi treacă şi altele), există şi câteva avantaje importante pe care această perioadă necuvântătoare din existenţa mea le are de oferit.

Şi privind partea plină a cănii de ceai cu miere şi lămâie, am observat că dacă nu pot vorbi, pot să fac următoarele:

• să mă gândesc de două ori înainte de a deschide gura şi a spune ceva (efortul de a articula cuvinte trebuie dozat cu maximă atenţie în situaţii de genul acesta);
• să nu mă mai implic în discuţii sensibile sau în contradictoriu (pentru că nu m-ar fi dus glasul să argumentez până la capăt şi atunci n-avea rost să încep);
• să nu ridic tonul (deşi nu obişnuiesc să o fac, îl trec aici la avantaje);
• să nu mă mai bag ca musca în lapte în discuţiile altora (mai fac asta uneori însă acum era prea obositor şi nu aş fi reuşit să captez atenţia nimănui cu sunetele mele ciudate):
• să iau o pauză de la vorbitul la telefon (asta la serviciu, că în rest nu vorbesc aşa mult la telefon);
• să permit altor oameni să mă ajute cu diverse lucruri  care implicau vorbit la telefon sau explicaţii extinse face to face (deşi m-am simţit vinovată că a tot trebuit să cer ajutor şi să-i încarc pe alţii);
• să mă concentrez mai uşor la ce lucram fără să mă întrerup de nu ştiu câte ori să vorbesc la telefon sau să-mi dau cu părerea cu privire la anumite lucruri;
• să ascult mai mult, să vorbesc mai puţin şi doar strictul necesar, să nu mai vorbesc neîntrebată.

Însă au fost/sunt încă (pentru că nu mi-a trecut durerea şi răguşeala) momente când după ce am băut partea plină a cănii cu ceai cu miere şi lămâie, rămâne partea goală în care îmi explodează capul de gânduri, sentimente, păreri, glume, discuţii, situaţii pe care nu le pot elibera (decât în scris, lucru pe care îl fac as we speak).

Şi totuşi îmi mai fac un ceai şi privesc din nou partea plină a cănii: prefer de o mie de ori o durere de gât decât una de stomac/burtă sau o stare inexplicabilă de rău. Aşa că mă bucur în acest moment de durerea mea de gât (şi de ureche şi de cap şi de tuse) şi de lipsa altor dureri demne de dosarele x.

În încheiere, în loc de pe curând, vă spun sănătate, o vorbă veche pe care mulţi încă o folosesc atunci când termină o conversaţie. Deci sănătate să fie pentru toată lumea.