Pauză vocală

Vine uneori câte un moment în viaţa fiecărui om în care-şi pierde glasul sau rămâne fără cuvinte (temporar). La mine a venit acest moment pentru prima oară ieri, efectiv nu reuşesc să-mi mai amintesc un alt moment în viaţa mea în care m-a durut gâtul atât de tare şi vorbitul să fi devenit un aşa chin (plus că degeaba vorbesc că oricum nu se înţelege mare lucru). Mă durea gâtul când m-am trezit însă abia când am ajuns la serviciu am văzut că nu reuşesc să urez şi eu o zi bună oamenilor care coboară din lift. O senzaţie cu totul nouă pentru mine.

Pe lângă multele dezavantaje ale unei dureri de gât (le ştiţi, enumăr doar câteva: nu poţi vorbi la telefon, nu poţi să-ţi exprimi părerea în nicio situaţie, – decât dacă e în scris – munca îţi este îngreunată, lumea care te aude sare care mai de care cu sfaturi de ce să mai bei ca să-ţi treacă şi altele), există şi câteva avantaje importante pe care această perioadă necuvântătoare din existenţa mea le are de oferit.

Şi privind partea plină a cănii de ceai cu miere şi lămâie, am observat că dacă nu pot vorbi, pot să fac următoarele:

  • să mă gândesc de două ori înainte de a deschide gura şi a spune ceva (efortul de a articula cuvinte trebuie dozat cu maximă atenţie în situaţii de genul acesta);
  • să nu mă mai implic în discuţii sensibile sau în contradictoriu (pentru că nu m-ar fi dus glasul să argumentez până la capăt şi atunci n-avea rost să încep);
  • să nu ridic tonul (deşi nu obişnuiesc să o fac, îl trec aici la avantaje);
  • să nu mă mai bag ca musca în lapte în discuţiile altora (mai fac asta uneori însă acum era prea obositor şi nu aş fi reuşit să captez atenţia nimănui cu sunetele mele ciudate):
  • să iau o pauză de la vorbitul la telefon (asta la serviciu, că în rest nu vorbesc aşa mult la telefon);
  • să permit altor oameni să mă ajute cu diverse lucruri  care implicau vorbit la telefon sau explicaţii extinse face to face (deşi m-am simţit vinovată că a tot trebuit să cer ajutor şi să-i încarc pe alţii);
  • să mă concentrez mai uşor la ce lucram fără să mă întrerup de nu ştiu câte ori să vorbesc la telefon sau să-mi dau cu părerea cu privire la anumite lucruri;
  • să ascult mai mult, să vorbesc mai puţin şi doar strictul necesar, să nu mai vorbesc neîntrebată.

Însă au fost/sunt încă (pentru că nu mi-a trecut durerea şi răguşeala) momente când după ce am băut partea plină a cănii cu ceai cu miere şi lămâie, rămâne partea goală în care îmi explodează capul de gânduri, sentimente, păreri, glume, discuţii, situaţii pe care nu le pot elibera (decât în scris, lucru pe care îl fac as we speak).

Şi totuşi îmi mai fac un ceai şi privesc din nou partea plină a cănii: prefer de o mie de ori o durere de gât decât una de stomac/burtă sau o stare inexplicabilă de rău. Aşa că mă bucur în acest moment de durerea mea de gât (şi de ureche şi de cap şi de tuse) şi de lipsa altor dureri demne de dosarele x.

În încheiere, în loc de pe curând, vă spun sănătate, o vorbă veche pe care mulţi încă o folosesc atunci când termină o conversaţie. Deci sănătate să fie pentru toată lumea.

13 comments

  1. Preferabil e sa nu ne doara nimic… Experimentez niste dureri cumplite de gat ori de cate ori beau apa rece de la frigider. De obicei trec de la sine, remediile naturiste sau medicamentele nu au efect. Din cauza acestei sensibilitati evit sa mananc inghetata iarna.
    Multa sanatate si tie, Mihaela. 🙂

    • Sa nu doara nimic, nu am mai experimentat demult asa o senzatie 😀 Bine, exagerez, am si momente in care ma simt ok(ish). Eu cu gatul n-am mai avut probleme pana acum (poate m-a mai durut insa nimic memorabil) insa acum inteleg din plin cum e. Eu iarna nu mananc inghetata. Acum ca stau bine sa ma gandesc nu inteleg de ce. Cred ca doar mi s-a implantat din copilarile gandul asta ca doar vara mancam inghetata.

  2. si eu sunt exact in aceeasi stare, nu am vorbit ieri la job absolut niciun cuvant, le-am scris tuturor ce aveam de comunicat, a fost un deliciu total ziua de ieri, azi vorbesc ceva mai bine dar nu grozav si nu ma mai doare gatul dar tusesc pana simt ca lesin.Urasc viroza asta si ma chinuie deja de 10 zile.Sanatate maxima!

  3. Sanatate!
    Eu raman des “in pana de voce”, mai ales la inceput de an scolar. Ma tratez cu Homeovox, pentru mine functioneaza. Dar de-obicei e doar lipsa vocii fara cine stie ce durere de gat.

  4. Sorry ca te simti rau, nu eu ti-am dat, jur! 🙂 Mie mi-a trecut intr-o zi, cu repaos vocal aproape complet.

    • Eh, nu e asa de rau. Chiar am zis, suport foarte usor durerea de gat in comparatie cu altele prin care am trecut. Sunt chiar ok. Nu aveai cum sa-mi dai tu, it happens, plus ca vremea asta e asa schimbatoare… Mie nu mi-a trecut in 2 zile dar asta pentru ca n-am facut repaos complet, am tot palavragit pe limba mea.

Leave a Reply to Nice Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.