Când eram mică, Paştele era cea mai nepreferată sărbătoare a mea. Nu-mi plăcea mielul, nici cozonacul prea mult iar ouăle fierte n-au fost niciodată una dintre mâncărurile mele favorite. Dacă s-ar fi putut vopsi ouă prăjite aş fi fost mult mai încântată. La Înviere nu mergeam neapărat din motive religioase ci pentru că era un motiv bun să ies din casă seara/noaptea. Ziua de Paşte mi s-a părut întotdeauna mai lungă ca o zi de post (deşi eu nu ţin post, nu prea ştiu cât e de lungă o zi de post) pentru că era prea linişte peste tot. În general stăteam acasă, părinţii profitau de ziua aceea să se odihnească, să doarmă, să se uite la tv (da, acum îi înţeleg perfect, atunci însă strâmbam din nas) în loc să ieşim şi noi undeva, oriunde, numai să nu mai fie atât de linişte în casă dar şi pe afară (în cartier era pustiu ca după bombardament, deşi nu ştiu exact cum e după bombardament).

Mă bucuram în schimb de pregătirile de Paşte, îmi plăcea să stau prin bucătărie în timp ce se prepara mâncarea, să gust primul colţ de la cozonacul scos din cuptor, să mănânc ridiche cu sare şi ceapă verde, să simt parfum de narcise şi zambile (aveam mai tot timpul flori proaspete de la piaţă), să beau cafea (când am crescut mai mare) şi să stau la poveşti cu tata în timp ce tranşa mielul şi cu mama în timp ce pregătea ouăle, cozonacul, drobul, borşul de miel, pârjoalele şi alte mâncăruri după care acum îmi lasă gura apă.

Acum că nu mai sunt mică, Paştele a căpătat o nouă însemnătate. Nu, nu m-apuc eu să fac pregătirile de Paşte, gătitul nu este cea mai mare pasiune a mea însă mi-aş dori ca (aproape) în fiecare an să fac tot posibilul să merg la Iaşi de Paşte şi să fiu acolo în mijlocul pregătirilor. Sperăm să fie vreme bună, când eram copil mai mereu ploua de Paşte. Şi chiar dacă nu va fi vreme bună cu siguranţă că vom găsi multe de povestit stând în casă cu o felie de cozonac în faţă şi un pahar de vin. Am eu grijă să umplu liniştea de Paşte cu vorbăria mea 😀

Mâine deja sunt Floriile, zi de sărbătoare pentru toată lumea care poartă nume de floare. Mă gândesc acum în special la mătuşa noastră draga, Viorica, nu ştiu dacă am apucat vreodată să îi spun cât îmi e de dragă însă o fac acum, aşa public (sper să citească postarea asta) căreia îi urez la mulţi ani şi numai lucruri bune să i se întâmple, aşa cum merită oamenii buni ca ea (cred că nici faptul că o admir şi o apreciez foarte tare nu i-am zis deşi am simţit-o mereu).

Un Paşte liniştit (sau agitat, depinde ce-şi doreşte fiecare) vă urez, spor la frământat, la spălat geamuri, la încondeiat ouă şi la decorat pască, mâncaţi din toate câte puţin că ar fi păcat fix acum să vă cadă greu la stomac mielul (fac ce fac şi tot la dureri de stomac mă gândesc), bucuraţi-vă de sărbătoare oriunde aţi fi şi cu oricine aţi fi (îmi place să cred că chiar dacă n-ai bucurie poţi să-ţi faci câtă vrei, suntem nişte magicieni fără să ne dăm seama).

Şi nicio zi fără parfum de flori în casă. Ar fi păcat la cât de frumoase, parfumate şi ieftine sunt în perioada asta a anului.