Nu obişnuiesc să mă ataşez de locuri sau să simt ceva anume pentru vreun colţ de lume. Aşa că primul gând atunci când am citit tema concursului de pe blogul Kadiei a fost să nu particip. Premiile sunt tentante însă atunci când e vorba de scris nu mi-e gândul la premii ci la bucuria de a povesti. Şi, pentru că n-am putut să ratez o ocazie aşa de bună să povestesc, descriu şi eu aici un loc pentru sufletul meu şi motivele pentru care-l consider special.

Acest loc a fost creat acum (aproape) patru ani şi s-a numit încă de la început Locul de Parcare al Grijilor. A devenit în foarte scurt timp un loc care mi-a fost alături când mi-a fost bine dar mai ales când mi-a fost rău. Odată aşternute pe hârtie, grijile mele parcă nu mai erau ale mele şi mă simţeam mult mai liniştită. Asta poate şi pentru că aveam ocazia să le împărăşesc cu prietenii dragi care mă citeau şi cei care aveau să mă citească mai târziu. Partea frumoasă a acestui loc este că , în acelaşi timp, este doar al meu dar şi al tuturor celor care se regăsesc în el. Aici am stat de vorbă cu oameni cu care, dacă n-ar fi existat acest loc, n-aş fi avut ocazia să schimb niciun cuvânt. S-au strâns în acest loc gânduri, tristeţi, bucurii, cărţi, filme, muzică, întâmplări, urări, poze, etape şi tot ce mai poate strânge un om în viaţa lui şi poate împărtăşi şi cu alţii. Aşa cum am mai spus, deşi la origini deosebit de intim, acesta este un loc public pe care-l împart cu cine vrea să-l citească.

Când viaţa mea s-a schimbat în bine, de fapt în cel mai bine aş putea să spun, am zis că-i sunt datoare acestui loc să nu-mi parchez în  el doar grijile ci şi bucuriile aşa că i-am modificat numele. Mi-e tare drag acest loc însă mi-e şi mai drag atunci când sunt încurajată să revin aici mai des, chiar dacă nu am mereu timpul sau inspiraţia necesară. Partea bună este că pot să vizitez acest loc oricând simt nevoia, nu-mi trebuie bani sau zile de concediu şi nici mijloace de transport. Mă pot refugia în el pe orice vreme, nu risc să mă plouă şi nici să fac insolaţie. Nu durează mult până să ajung la el şi, odată ajunsă acolo ştiu că nu sunt singură şi că pot sta de vorbă cu români din toate colţurile lumii care au ajuns intenţionat sau întâmplător aici. Este un loc care, cred eu, cu cât se învecheşte cu atât este mai primitor şi îmi este mai aproape.

Această postarea fost inspirată de concursul Kadiei însă participă la concurs doar dacă juriul va considera că şi un loc virtual poate fi loc de suflet şi poate fi luat în considerare pentru această temă.

Deşi cam de prisos în acest caz, mai jos este şi poza locului, ca să respect astfel regulamentul.