Căutam aseară ceva de văzut la televizor şi am dat peste un episod din Grey’s Anatomy, un serial pe care l-am urmărit intens o perioadă. Era un sezon mai nou aşa că n-am rezistat tentaţiei să văd ce se mai întâmplă. Numai că am nimerit aproape de final şi a fost un final, ca majoritarea de altfel, plin de însemnătate şi de vorbe de ţinut minte şi de reflectat la ele.
Nu am privit niciodată schimbarea ca pe o constantă şi nicidecum ca pe singura constantă din vieţile noastre. Însă oricât de ciudat ar părea, cred că există un mare adevăr în asta. Nu sunt o persoană rezistentă la schimbare, sunt în general adaptabilă însă am o oarecare reticenţă umană când vine vorba să las în urmă un obicei, un mod de a fi sau un mod de face lucrurile. Percepem de multe ori schimbarea cu teamă, prea puţin entuziasm şi cu mulţi de “dacă” în suflet şi în gând şi nu prea ne trece prin minte cât de bine ar fi putea să ne fie odată depăşit pragul “diferitului”.
Merită să urmăriţi primul episod din sezonul şapte din Grey’s Anatomy măcar pentru final, contează mult şi tonul în care sunt cuvintele rostite, mie cel puţin mi-au dat o temă de gândire:
When we say things like ‘people don’t change,’ it drives scientists crazy because change is literally the only constant in science. Energy, matter, it’s always changing, morphing, merging, growing, dying. It’s the way people try not to change that’s unnatural…the way we change to what things were than letting them be as they are. The way we change to old memories instead of forming new ones, the way we insist on believing, despite every scientific indication that anything in this lifetime is permanent. Change is constant. How we experience change, that’s up to us. It can feel like death or a second chance at life if we open our fingers, loosen our grips, go with it. It can feel like pure adrenaline, like at any moment we can have another chance at life…like at any moment, we can be born all over again.
Locul de Parcare al Grijilor şi al Bucuriilor 
Mie mi-a placut serialul, dar mi se pare ca l-au lungit prea mult si si-a cam pierdut din farmec. Pe la sezonul 7 deja nu ma mai uitam.
Si eu l-am abandonat…iar 😀 Tot din cauza lungirilor…
noi putem sa vrem sa ne schimbam mai mult sau mai putin, mai des sau mai rar, mai profund sau mai superficial.
In toata aceasta schimbare, singurul element care ramane invariat este amintirea,deci trecutul
Am citit cu atentie doar partea in limba romana…
O sa fie greu sa imi gasesc cuvintele la ora asta, dar sper sa punctez bine si sa nu fiu inteles gresit nici de Catalin, nici de Mihaela:
fac o mica paranteza:
Acum cateva zeci de ani, pe vremea cand computerele faceau doar calcule, informaticienii au fost nevoiti sa rezolve o dilema majora:
-Sa faca un calculator care sa execute operatii multe si complexe intr-un timp lung
-Sa faca un calculator care sa execute calcule usoare intr-un timp scurt.
Au ales varianta a doua pentru ca este mai eficienta si duce la acelas rezultat.(o operatie complexa se poate descompune in multe dar mai simple care se pot executa in timpuri mai utile)
De ce am facut paranteza asta?
Din punctul meu de vedere Catalin a descris mai sus o realitate complexa, dar partea cea rea este ca modelul sau se aplica doar la o categorie mica de realitati, deci nu la toate.
Chiar daca nu ajuta la nimic, as propune un model care cred ca se poate aplica la majoritatea oamenilor:
-Un om accepta bucuros schimbarea, daca lasa in spate un trecut inferior perspectivei de schimbare.
(Trecut < Prezent sau= Prezent > Viitor.)
Minunat comentariul. Ador logica, iar tu ai fost flawless din punctul asta de vedere.
Nici nu am ce comenta. Am o singura intrebare. Omul care accepta schimbarea pentru ca renunta la un trecut inferior aspirand catre un viitor mai bun, pastreaza in sinea sa ceva care ramane neschimbat? Si ca sa urmez si eu acelasi fir al logicii, am sa ofer si eu celebrele variante de raspuns:
1) Daca da, inseamna ca nu s-a schimbat in sensul textului citat de Mihaela, ci doar si-a modificat prezentul pentru a beneficia de un viitor mai bun, ramanand de fapt aceeasi Marie, cu alta palarie?;
2) Daca nu, mai poate fi numit om?
Buna Catalin, bine ai venit la mine pe blog. Posibil sa ma fi atras citatul pentru ca suna bine din punct de vedere stilistic, recunosc ca n-am stat sa gandesc chiar asa in profunzime cum ai facut-o tu. M-am gandit doar din punctul meu de vedere si al apropiatilor vazandu-i cum schimbarile (radicale uneori) din vietile lor i-au facut mai fericiti si mai linistiti. Nu intotdeauna amintirile vechi sunt placute, uneori e nevoie sa le lasam in urma si sa ne formam altele noi care sa n-aiba legatura cu cele vechi pentru ca si noi ne-am schimbat in timp (intelectual, sufleteste, din punct de vedere al experientei). Eu nu pot sa spun ca-mi aduc aminte cu asa mare placere de mine cea de 15 ani insa nici nu pot sa spun ca am cosmaruri cand ma gandesc la perioada aceea. A fost doar una banala si plictisitoare 🙂
Si eu sunt adeptul schimbarii. Un om nu poate ramane acelasi, pe tot parcursul vietii. Numai ca asa cum reiese din citatul respectiv, se intelege ca schimbarea este nu numai necesara, dar trebuie facuta si total, dramatic – mai ales acolo unde abordarea pleaca de la baze stiintifice. Pe cand in cazul oamenilor, eu sunt de parere ca trebuie sa pastram tot timpul un nucleu care sa ne defineasca si sa ne confere unicitate. Altfel riscam ca dupa 4-5 cicluri de schimbari, sa nu mai stim efectiv cine suntem si ce-i cu noi – daca e sa ne luam ad litteram dupa ce scrie in citat.
Nucleul cred ca se pastreaza de la sine pentru ca suntem cine suntem pe tot parcursul vietii chiar daca mai schimbam/imbunatatim anumite lucruri care nu merg.
Buna Mihaela. Eu sunt Catalin – incantat de cunostinta.
Cu toate ca sunt pentru prima data la tine-n vizita aici, simt nevoia sa te contrazic. Si implicit sa contrazic ceea ce spune citatul asta din serial.
Sunt adeptul schimbarii, insa nu o tratez ca pe o constanta in viata mea, sau ca pe un reper in jurul caruia navighez. Nu am incredere in schimbare. In acelasi timp nu-s nici indeajuns de vanitos si de narcisist incat sa am incredere in absolut toate deciziile pe care le-am luat de-a lungul timpului. Asa ca umblu la acordul fin, incerc sa modific ce poate fi modificat, insa in esenta, raman acelasi. Eu, lumea mea, tot ce se afla in arealul meu de raspandire. Pe langa asta, incerc sa-mi pastrez asa si viitorul.
Spune in citat “The way we change to old memories instead of forming new ones”. Perfect fals! Cine spune ca trebuie sa punem in antiteza cele doua idei? Ramanem posesorii propriilor amintiri vechi, si formam unele noi, fara ca ele sa aiba legatura cu cele vechi. Fraza suna bine doar din punct de vedere stilistic, pentru ca din punctul meu de vedere, are zero consistenta logica.
“change is literally the only constant in science”. Bineinteles! Numai ca science n-are legatura cu viata oamenilor, trairile, emotiile, iubirile, durerile, despartirile etc. N-as vrea sa fiu un robot care, fiind aflat intr-o continua schimbare, uita cine e, de unde vine, si incotro se indreapta.
Filosofia asta a schimbarii mi se pare buna pentru oamenii dezechilibrati sentimental, care n-au repere si care cauta mereu raspunsuri la intrebari pe care nici macar nu-s in stare sa si le formuleze, dar de a caror existenta sunt constienti.
Am 35 de ani, ma simt ca la 25, si imi aduc cu placere aminte de mine cel de la 15 ani. Iar asta sper s-o fac si la 45.
Eu aici si la Neveste ma las purtata de imaginile care insotesc vorbele astea de final si pierd sensul lor:(
Ma concentrez si pe imagini ca tocmai ele dau sens cuvintelor. Cred ca reiau uitatul la Grey’s.