Finala Fabrica de staruri

S-a terminat aseară Fabrica de staruri. Am urmărit încă de la început însă n-am prea avut cu cine să comentez pentru că nu s-a mai uitat niciunul dintre apropiaţii mei (în afară de soţul meu care n-a avut de ales, avem doar un televizor). Am zis din prima emisiune cine va câştiga şi, surpriză, de data asta chiar am avut dreptate. Foarte rar de întâmplă. A câştigat un băiat care pe lângă talent mai avea şi relaxarea unei vedete deja consacrate. Iar asta a contat mult în concurs, a fost singurul care n-a fost nominalizat niciodată să intre la duel. Se pare că premiul de 50 de mii de euro nu era în bani ci a primit o maşină în valoare de 50 de mii euro. Când a fost pus s-o “probeze”, surpriză, Alex nu avea carnet. A urcat totuşi la volan aşa … de poză. Mie mi s-a părut cam aiurea faptul că premiul a fost o maşină aşa scumpă pe care nici n-o poate conduce şi, atunci când va putea, poate şi-ar dori sa conducă ceva mai ieftin şi să facă altceva cu restul de bani. Acum trebuie să se chinuie să o mai şi vândă ca să înţeleagă şi el ceva din premiul lui. Lăsând la o parte premiul, sper să mai auzim de el de-acum încolo. La el chiar cred că sunt ceva şanse să iasă din anonimat.

V-aţi întrebat vreodată de ce nu câştigă şi fete la concursurile astea? (soţul meu a pus problema aseară şi m-a pus şi pe mine pe gânduri). La toate ediţiile Megastar au câştigat băieţi. X Factor – băiat. Vocea României – băiat. Românii au talent – băieţi. Oare fetele nu sunt la fel de talentate sau doar n-au priză la public? În afară de Fabrica de Staruri, la toate celelalte am avut fete preferate şi nu băieţi. Şi asta pentru că la Fabrica de starui fetele nu erau strălucite. Erau talentate şi drăguţe dar nu să zici wow. Acuma sunt curioasă cine câştigă la Masterchef 😀

Advertisement

8 comments

  1. Surpriza si la Masterchef tot băiat a fost. Nu ne-am pus pana acum intrebarea, de ce la toate emisiunile de acest gen, inclusiv la Românii au talent, au castigat numai baieti, este un mister! :))

    • O colega de-a mea a sugerat ca voteaza mai multe femeile. Eu nu sunt de acord pentru ca eu am votat mereu cu fete. In afara De Fabrica de staruri n-am tinut niciodata cu un baiat. Si nu e vorba ca e baiat sau fata ci pur si simplu de cine mi s-a parut mai talentat. E chiar un mister de ce ies mereu baieti si de ce au asa mare succes.

  2. Interesanta remarca ta, Mihaela. Am observat si eu ca baietii au mai mare priza la public. Am urmarit cu placere Big Brother(cu multi ani in urma) si parca si acolo tot baietii au castigat. Probabil ca publicul este format preponderent din femei…daca ele sunt cele care voteaza, atunci e clara situatia. 😀

    • Si eu sunt femeie si, in afara de Fabrica de staruri (aici era clar cel mai bun dintre toti), am tinut sau am votat doar cu fete… Si asta pentru ca mi s-au parut mai bune nu pentru ca erau fete. Si dupa seara asta tind sa cred ca pana si Mastercheful o sa fie castigat de un baiat. Nu de alta dar a mai ramas doar o femeie in concurs si…care ar fi sansele…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.