Deşi vara n-am chef de nimic şi n-am stare să mă uit cap coadă la un film, plictiseala şi toropeala au învins şi m-am uitat ieri (parţial) şi azi (până la capăt) la un film peste care am dat pur întâmplător. Me again se cheamă şi e ieşit în 2012 deşi mie mi se pare că arată mai vechi. Povestea merge pe principiul “ai grijă ce-ţi doreşti că ţi s-ar putea întâmpla” combinat cu “aş vrea să fiu oricine altcineva numai eu să nu mai fiu”. Am citit păreri despre film înainte să-l văd. Proporţia era cam jumate-jumate între  jalnic şi life-changing. Pentru mine n-a fost nici aşa nici aşa. A fost un film normal, în niciun caz nu mi-a schimbat viziunea asupra existenţei. Mi-am pus totuşi întrebarea dacă finalul fericit este fericit cu adevărat.

Lucrurile stau în felul următor: un “el” căsătorit cu o fată cunoscută încă de mic, trei copii şi un job binecuvântat (preot), simte că nu şi-a trăit viaţa aşa cum şi-a dorit (când era mic îşi dorea să călătorească pe lună, nu să aibă trei copii şi o parohie) se află într-un moment în care simte că viaţa pe care o are nu e ceea ce şi-a dorit şi că şi-ar dori să fie altcineva. N-are rost să povestesc mai departe, se întâmplă diverse lucruri SF care-l determină să-şi revină şi să-şi dea seama ce viaţă frumoasă are el cu parohia şi soţia şi trei copii. Eu personal n-am rămas impresionată de această revenire a lui şi mă gândesc dacă nu cumva, în viaţa reală, nu urmează şi alte momente de nefericire şi frustrare faţă de această viaţă pe care nu şi-a dorit-o dar în care nu l-a obligat nimeni să intre sau să trăiască. Mi s-au părut trase de păr cam toate “revenirile” din film. Nu ştiu dacă schimbările drastice intervin aşa peste noapte. Adică un om care a fost rău toată viaţa să devină brusc un exemplu pentru ceilalţi. Nu pot să spun că recomand neapărat filmul însă posibil să merite vizionat măcar pentru discuţiile pe care le generează: dacă n-ai fi tu, cine-ai vrea să fii? Se cade să răspund eu prima: dacă n-aş fi eu, tot eu aş vrea să fiu.