Există în viaţă mai multe feluri de a câştiga. Poţi să câştigi pentru că ai fost extraordinar şi mai poţi să câştigi pentru că altcineva (care în mod normal era considerat extraordinar) a avut un moment prost şi a ratat. E valabil şi invers. Asta e cu concursurile/examenele. Te poţi pregăti o viaţă întreagă pentru ceva şi să fii incredibil de bun şi, când vine rândul tău să arăţi ce poţi, cazi pur şi simplu în fund în faţa tututor celor care te privesc cu sufletul la gură. Oricât de tare m-am bucurat că a câştigat românca noastră aurul la sărituri, n-aş fi putut niciodată să râd de încântare la momentul în care a căzut americanca (aşa cum a făcut, spre exemplu, comentatoarea).
Mă uit de mică la gimnastică şi mereu m-am întrebat cum pot fetele să aibă atâta stăpânire de sine când sunt puse în faţa câtorva minute în care trebuie să-şi demonstreze munca de ani de zile. Atâtea căzături ca la sărituri n-am văzut niciodată. Dovadă că nu toate fetele care concurează au stăpânire de sine. Nu cred că au căzut pentru că era slab pregătite. Dacă erau slab pregătite nu ajungeau la olimpiadă. Sau poate unele cad în extrema cealaltă, sunt atât de încrezătoare în forţele proprii că uită că trebuie să mai facă şi exerciţiul corect ca să câştige (posibil să fie cazul americancei, părea foarte plină de sine; dar poate e doar o aparenţă).
Emoţiile sunt un mare duşman atunci când concurezi pentru ceva sau dai un examen. Poţi să ştii totul la perfecţie, poţi să înveţi cât ai învăţa. Dacă nu poţi să te stăpâneşti, pierzi toată munca în doar o fracţiune de secundă. Oamenii nu vor vedea niciodată adevăratul tău potenţial dacă te blochezi, dacă vezi negru în faţa ochilor şi nu te mai poţi concentra. E greu, foarte greu să n-ai emoţii, mai ales când e ceva ce îţi doreşti extrem de mult.
Postare e inspirată mai mult dintr-o experienţă personală decât din căzăturile gimnastelor însă a fost un exemplu bun pentru ce vroiam să exprim. Mi-a fost milă de canadianca punctată cu zero şi m-am pus puţin în pielea ei, imanginându-mi cum va rememora în gând toată viaţa aterizarea nereuşită. Sau poate va fi puternică şi va uita repede. Deşi mă îndoiesc. E totuşi o olimpiadă şi nu un simplu antrenament. Abia aştept solul, e preferatul meu, îi ţin pumnii Sandrei să-şi mai completeze palmaresul cu o medalie şi acolo. Până una alta pot să spun doar că am fost mândră de medalia de azi şi m-am emoţionat când am auzit imnul României când Sandra era pe locul 1 pe podium.
Locul de Parcare al Grijilor şi al Bucuriilor 
Nu stiu daca as compara un exercitiu de gimnastica la Olimpiada cu un examen scris la o disciplina oarecare. Daca ai invatat temeinic, e imposibil ca in 2, 3 sau 4 ore(cat ai la dispozitie) sa nu rezolvi subiectele intr-o maniera corecta, exacta. Emotiile exista doar la inceput, in momentul in care vezi subiectele acestea dispar, te apuci de lucru si iti dai seama ca totul va fi bine. Insa la barna poti pune piciorul gresit si poti cadea, la sol iti poti pierde concetrarea timp de o secunda si rata totul…
Da, ai perfecta dreptate. Nici eu nu m-am referit la un examen scris ci tot la o proba practica 🙂 Mai bine as fi inlocuit “inveti” cu “exersezi”, ar fi mers mai bine pentru ce vroiam sa exprim.
Mie imi place de Alina Alexoi, si chiar mi se pare intr-o mare masura foarte justificata secunda aceea de ras ce succeda caderea McKaylei Maroney. Poate pentru faptul ca SUA a primit note mari uneori nemeritate, poate din cauza grimaselor McKaylei (care fie ii tradau personalitatea, fie erau din cauza stresului), poate ca dintr-un prea mare drag pentru Sandra (si sportivii romani) care, in urma esecului americancei, avea o sansa veritabila la aur, de care a si profitat, poate din cauza stresului si a emotiilor pentru sportivii romani, poatecapoatecapoateca… Sigur, americanca, daca nu ar fi ratat, ar fi castigat locul I, e indiscutabil; dar asa se intampla in toate domeniile: intr-o zi te descurci extraordinar, intr-alta mai putin, cum spuneai si tu.. important e sa continui sa lupti.
Pe mine nu ma deranjeaza vocea comentatoarei, ba chiar mi se pare foarte ok. Si, in privinta ‘neprofesionalismului de care a dat dovada’ (asta reiese din ceea ce ati scris voi), Alina Alexoi chiar a spus la un moment dat la JO 2012, dupa ce o gimnasta (straina) a cazut in timpul executarii exercitiului: ‘Nu trebuie sa ne bucuram de raul altuia’ (spus la modul serios si cu parere de rau). Asa ca eu cred ca rasul acela a fost o scapare cauzata de presiunea concursului. Iar atunci cand a spus ca nu credea nimeni ca Sandra va lua aurul, ei bine a spus-o pentru ca aparatul la care Izbasa exceleaza cel mai mult este solul si pentru ca ea a fost convinsa (subliniez ‘convinsa’) de antrenori sa participe la finala la sarituri.
Acum nu ma fac avocatul Alinei Alexoi dar mie imi place cum comenteaza. Si daca voua nu va place, atunci urmariti gimnastica pe Eurosport, unde comenteaza Marian Dragulescu cu inca cineva, si nu pe TVR.
Nu am zis ca nu imi place de ea. Doar ca nu mi-a placut rasul ei in momentul acela si nu il consider justificat. Acum sunt tare suparata ca solul este la 4 azi si eu nu pot sa vad 😦
Sincer nu as crede ca se mai ajusteaza note in acest fel, e prea riscant. Pur si simplu nota Sandrei a iesit mai mare si astfel a castigat, a fost conjuctura, dar ieri americanca a cazut, sorry, nu era drept sa ia aur, a avut nervii mai slabi ca Sandra care este mai experimentata si mult mai calma. In plus americanca a fost atat de cu nasul pe sus inainte de saritura aia ca pe bune am simtit ca se va intampla ceva nasol. Eu pana acum am vazut toate competitiile de gimnastica de la Londra, ai vazut ce s-a intamplat in finala masc. pe echipe? A fost scandal, dupa contestatie Japonia care era 4 a prins ARGINT… ei, daca americanii banuiau ca nota Kylei nu era justa, fii sigur ca depuneau contestatie, dar au stiut ca a fost nesansa, ratare… au luat-o asa cum a venit… A fost ziua ei proasta. Poti pierde un aur muncit 4 ani pentru ca te-au lasat nervii la o aterizare? Ooooo, da, poti si asa aurul a ajuns la gatul Sandrei care a avut un exercitiu mai putin dificil, dar cu stapanire mai buna, l-a facut fara ratare.
Si mie mi-e dor de dl. Topescu, cand ii aud vocea ma intorc in timp, in copilaria mea 🙂
N-am vazut la baieti pe echipe. In schimb am vazut finala la cal cand doi cu acelasi punctaj au urcat pe podium pe locuri diferite (s-a luat in calcul prestatia anterioara). N-ar stricat sa se mai ajusteze regulamentul. Descurajeaza sportivii cu regulile lor….
Da, am vazut si eu finala de la cal si mi-am amintit ca si Dragulescu mi se pare ca a patit-o tot pe baza de regulament, la Atena a pierdut şi el un aur tot asa 😦
Am auzit multa lume ca nu o suporta pe Alina Alexoi, comentatoarea de la TVR. Alina lucreaza de multa vreme in presa si a insotit gimnastii romani la toate marile competitii, participa la multe din antrenamentele lor si îi cunoaste si personal. Tot ea a comentat si la scrima… Da, nici mie nu îmi place de ea tot timpul, iar azi m-a suparat si pe mine cand s-a bucurat ca a cazut americanca, dar cred ca e ceva dincolo de asta; probabil ati vazut ce nota mare si suparatoare a luat americanca cu toata ditamai ratarea. Probabil comentatoarea a vazut mai multe astfel de momente, nedrepte in sport. Stia probabil ca sunt sanse mari ca tot ea sa ia aurul cu toate ca a ratat (din cauza codului de punctaj), desi era total nedrept fata de celelalte fete care nu au ratat.
Una peste alta am suferit si eu cand a cazut gimnasta din USA, de fapt sufar cand se rateaza asa, imi imaginez cat de bine au iesit aceste momente la sutele daca nu miile de antrenamente si tocmai la o finala olimpica sa patesti asa ceva…
In al doilea rand da, il preferam de o mie de ori pe dl. Ţopescu, dar chiar şi dânsul avea momentele sale de exagerare, atat ca vocea aceea il ajuta enorm, era linistita si placuta si niciodata probabil nu se va mai naste unul ca el.
Desi stiu ca avem sportivi foarte buni iar Sandra este in mod clar un talent in gimnastica, nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva arbitrii au avut ceva remurscari si au “adaptat” nota Sandrei in asa fel incat sa nu ia americanca aurul. Sandra fiind ultima, nu mai aveam cui sa mai urce nota ca sa incerce sa mai drege clasamentul. Cred ca desi exercitiul a fost bun, castigarea medaliei a fost o conjuctura favorabila. Si da, mi se pare foarte nedrept ca a urcat pe podium cineva care a cazut si n-au urcat pe podium niste gimnaste care n-au ratat.
Ce dor mi s-a facut si mie de dl. Topescu acum ca l-ai mentionat.
Esti prima persoana pe care o aud/citesc ca spune asta. Nu stiu cine e comentatoarea, dar eu m-am socat de cat de neprofesionista era. In primul rand, s-a bucurat de nereusita americancei, in al doilea rand nu ii venea sa creada ca a noastra a luat aurul. Ea era prima surprinsa. In al treilea rand, si stiu ce spun, pentru ca am facut interpretariat si stiu cat de importanta e vocea, are o voce groaznic de auzit. M-a zgariat pe urechi. Clar nu e facuta pentru meseria asta.
Nu m-a deranjat asa de tare zgariatul pe urechi (desi era clar ca nici ea nu se mai controla) cat m-a deranjat faptul ca a izbucnit in ras cand a cazut americanca. As fi curioasa sa vad o reluare sa fiu si mai atenta. Nu e prima oara cand aud comentatoare la un concurs bucurandu-se de raul altuia (ori la gimnastica ori la patinaj am mai remarcat, nu sunt sigura acum).
Buna! Si eu am fost socata sa aud comentatoarea pufnind “ha ha ha ha ha! trebuie sa mai exersezi…..”. Să râzi de răul altuia, pe lângă faptul că este o mojicie, mi se pare că te degradează ca individ, ca ființă umană. Înțeleg spiritul de competiție, dar așa ceva nu ar trebui să aibă loc în sport. Presupun că și comentatoarea a fost gimnastă dar sunt sigură că nu a auzit de “fairplay”.
Deci ai auzit-o si tu. Incepusem sa am indoieli ca poate exagerez eu reactia. Am mai auzit o comentatoare asa. Am senzatia ca la patinaj artistic. Oricum, e dezamagitoare reactia.