Mi-am dorit foarte tare să văd filmul ăsta de când mi-a povestit Laura de el. Ştiu că se difuzează la cinema la Muzeul Ţăranului Român (nu ştiam că au cinema) şi că e destul de ieftin biletul comparativ cu un cinema dintr-un mall însă ieri lenea şi vremea posomorâtă au învins şi n-am mai avut chef  să mai ies din casă. Aşa că am zis că-l vedem la cinema pro(priu). Am întâmpinat ceva probleme tehnice pentru că filmul e în franceză şi nu avea subtitrare însă ne-am descurcat într-un final cu o subtitrare în engleză că altfel ar fi fost aproximativ ca un film mut pentru mine (înţeleg câte ceva însă nu suficient).

Ideea filmului este pe cât de simplă pe atât de complexă. Simplu s-ar putea rezuma la: El + Ea = Love, El + Ea + Love = Baby, El + Ea + Love +  Baby ≠ Love. Doar că nu e chiar aşa de simplu. El şi ea sunt doi oameni care se iubesc şi decid în grabă să conceapă un copil fără să se gândească prea tare la ce-ar însemna asta pentru ei. Prin urmare, problemele sarcinii şi naşterea şi primele luni de viaţă a bebeluşului vin ca un mare şoc pentru amândoi dar mai ales pentru ea. Vreau să spun că m-am recunoscut foarte tare în gândirea eroinei (asta până la momentul în care pare să devină obsedată de alăptat; şi asta nu că aş avea neapărat o problemă cu alăptatul ci cu ideea de exces în general).

Pe măsură ce mă uitam la film iar personajele intrau tot mai mult în viaţa în trei, am simţit o uşoară ironie în titlul ales “Un eveniment fericit” pentru că viaţa lor părea departe de a fi fericită. Ştiţi comediile romantice sau telenovelele sud-americane care se termină cu căsătoria celor care au luptat mult pentru relaţia lor? Filmul ăsta începe exact cu finalul numai ca parcă nu-mi vine să spun they lived happily ever after ci pur şi simply they lived (şi happily şi unhappily pe alocuri). Filmul arată viaţa aşa cum e ea şi cu bune şi cu rele, cu frustrări, cu bucurii, cu panică, cu durere, cu oameni băgăcioşi şi plini de sfaturi şi bune intenţii, cu momente de criză şi momente de fericire şi multe altele care nu-mi vin acum dar care compun viaţa reală şi o fac aşa neplictisitoare cum e.

Mi se pare un film bun care vorbeşte despre viaţă în imagini şi cu exemple şi situaţii concrete cu care ne confruntăm sau le care le vedem zi de zi. Filmele europene au în general în ele o realitate pe care unele filme americane încearcă să o cosmetizeze (sau cel puţin aşa am eu senzaţia). Cum se termină filmul? Vă las pe voi să vedeţi însă părerea mea este că nu se termină ci doar continuă cumva prin fiecare dintre noi.

Sursă foto